Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Capcana – de Linda Howard

Citeste GRATUIT Demonii iubirii de Anne K. Joy!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.9/10 (9 votes cast)

 

CAPCANA

de Linda Howard

 

Titlul în engleză: Dying to please

Număr pagini: 328

An apariţie: 2002

Editura Lider / Star

Traducere: Steluţe Moise

Listă cărţi Linda Howard – clic

 

 

Puţin cam tristă cartea „Capcana” a Lindei Howard. Mă refer la partea cu crimele, la obsesia criminalului faţă de eroina cărţii – Sarah Stevens – şi la ceea ce a făcut  el spre finalul cărţii. Consider că indiferent dacă eşti drogată sau nu într-o situaţie prin care a trecut Sarah, este absolut îngrozitoare şi este imposibil să nu te determine să procedezi aşa cum a făcut-o ea pentru simplul fapt că i-a marcat viaţa. Cartea are pagini cu acţiune domoală şi poate nu tocmai interesantă,  dar din loc în loc am găsit picanterii, personajele principale mi-au dat impresia că se potrivesc, că au puncte în comun, iar fiecare dintre cele două personaje a trecut prin anumite experienţe de viaţă, determinându-i să fie ceea ce sunt în prezent.

Nu am bănuit deloc cine era criminalul, dar cred că mi-ar fi plăcut să-şi facă simţită prezenţa nu doar în calitate de criminal (prin săvârşirea crimelor), ci şi ca un personaj absolut normal. Bine, ştiam că este cineva care o doreşte pe Sarah în calitate de angajată şi amantă, dar oricât am încercat să-i asociez un nume, n-am reuşit.

Poate vă aşteptaţi ca această carte să fie romantică, dar autoarea a îmbinat scenele romantice cu cele poliţiste şi nu pot să mă plâng de ceea ce i-a rezultat :D. Totuşi, m-am aşteptat la o poveste de dragoste cu artificii. Nu pot să mă abţin, aşa că vă spun că scena cu lupta dintre Sarah şi Cahill mi s-a părut amuzantă şi pentru că aseară am văzut filmul „Personal Effects” şi erau câteva secvenţe cu astfel de lupte… mi-a fost uşor să-mi imaginez scenele pe care mi le descria autoarea. M-au amuzat :P. Pentru că tot am menţionat de ei doi ca şi cuplu, mi-a plăcut că s-au îndrăgostit aşa de repede, că el s-a implicat în relaţie după decepţia de care a avut parte şi că a fost alături de ea în momentele critice.

 

 

Cartea debutează cu o scenă care ţine cititorul cu sufletul la gură. Sarah Stevens, lucra pe post de majordom în casa judecătorului federal pensionat Lowell Roberts. Aparent este un loc de muncă ciudat pentru o femeie (majoritatea personajelor au avut o problemă cu rolul ei :P), dar ea nu este un simplu majordom sau administrator. Trezită în noapte de oprirea bruscă a ventilatorului din tavan, Sarah îşi dă seama că cineva a tăiat firele de curent şi pe cele telefonice. Doi bărbaţi au pătruns în casă cu scopul de a-l jefui pe judecător. Acum, datoria ei era să-şi arate aptitudinile în calitate de bodyguard şi să-i prindă pe hoţi înainte să rănească pe cineva sau să-şi ducă sarcina până la capăt. Prinderea cu măiestrie a infractorilor aveau să o facă renumită, dorită şi alţi proprietari de locuinţe, dar îl întâlneşte şi pe detectivul Cahill.

 

Reporterii manifestă un interes faţă de jaful din casa judecătorului şi operaţiunea de împiedicare a acestuia, dorind să realizeze un reportaj cu femeia – majordom. În urma reportajului şi a competenţei sale, Sarah primeşte o ofertă ce pare de nerefuzat. I se propune să fie angajată tot pe post de majordom şi să administreze tot ceea ce ţine de casă, pe acelaşi salariu la care se mai adaugă zece mii de dolari. Totuşi, între ea şi judecătorul Lowell a apărut o relaţie de prietenie ieşită din comun şi indiferent de salariul primit, Sarah rămâne să lucreze în casa judecătorului. Decizia ei de a nu-şi lăsa locul de muncă avea să-l ucidă pe judecătorul Roberts. Cum ea urma să primească o sumă de bani lăsată prin testament, Sarah este considerată suspectă, dar asta nu avea să fie totul. Când lucrurile s-au lămurit, s-a reangajat şi a început o relaţie amoroasă cu detectivul Cahill, Sarah este din nou considerată suspectă într-un caz de crimă.

Cine este criminalul şi de ce vrea ca Sarah să fie suspectă? O arestează Cahill sau crede în nevinovăţia ei? Dar este ea atât de nevinovată pe cât vrea să pară? De ce ar fi angajat cineva o femeie în rol de majordom sau bodyguard din moment ce ea nu le salva vieţile? Ce o să se întâmple cu relaţie dintre Cahill şi Sarah?

 

 

Nota pe care o acord cărţii: 8,5/10

 

 

Capcana-tile

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +6 (from 6 votes)
Capcana - de Linda Howard, 9.9 out of 10 based on 9 ratings

Citeste GRATUIT Demonii iubirii de Anne K. Joy!


Participa si tu la comentarii:


  1. Anais        ( citeste - Clubul supravietuitorilor 7 -Mary Balogh din 10-20 )
    Primul comentariu pe: 2013-07-14 ~ 15 voturi - Cel mai votat comentariu
    :

    Este o carte buna!

    Place? Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Suparat   Zambitor  Wink  Nu stiu  Inteligent  LOL   Razz  Mr. Green  Gandesc  Mr. Roll  Mr. Roll  Mr. Roll  Mr. Haha  Mr. Laugh  Mr. Haha 2  Mr. Foot tapping  Mr. Wait  Mr. Bored  Mr. Beat  Mr. Des  Mr. Help  Mr. Nota Zece  Zece din zece  Mr. Yeah  Mr. Books  Mr. Reading  Mr. Uber  Mr. Coffee  Mr. Morning  Mr. Coffee  Mr. Coffee  Mr. Cafea de Craciun  Un pic baut  Sa bem un pic  Mr. Limonada  Mr. Sampanie  Mr. Lichior  Mr. Bere  Mr. Ceai  Mr. Whiskey  Mr. Bucatarie  Pregatit de masa  Fast-Food  Mr. Chic  Mr. Grimace  Mr. To Bed  Mr. To Bed  Desteptarea  Cry   Mr. Hug  Mr. Kiss  Mr. No Love  Mr. Pev  Mr. Love  Redface  Mr. Heart  Mr. Love  Steagul Iubirii  Mr. Love  Mr. Cloud  Mr. Happy  Mr. Orator  Mr. Holiday  Mr. Holiday  Mr. Felicitari  Petrecere  Mr. Holiday  La Multi Ani  Mr. Ap  Mr. Freez  Mr. Dancing  Mr. Dancing  Mr. Hula  Mr. Muzica  Mr. Girl  Mr. Sare  Mr. Devil  Mr. Not nice  Mr. Fig  Box  Mr. Sexy  Scos limba  Mr. Panda Club  Mr. Bat  Mr. Scared  Spalat Vase  Sters praful  Buna dimineata!  Cafeaua de dimineata  Hohoho!  Neata!  Neata  Neata  Pa pa!  Ce mai faceti?  Buna ziua!  Buna dimineata tuturor!  Neata!  Neata!  Nu ma simt bine!  Aspirina  Candela  Suflu in lumanari

Bifeaza stelutele daca ai scris o parere / recenzie despre carte:


Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.