Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Dorintele unui conte – de Vicky Dreiling

Citeste GRATUIT Descopera-ma! de Anne K. Joy!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.4/10 (18 votes cast)

 

DORINŢELE UNUI CONTE

de Vicky Dreiling

 

 

Titlul în engleză: What a Wicked Earl Wants

Număr pagini: 336

An apariţie: 2013

Seria The Sinful Scoundrels: A season for sin, Dorinţele unui conte, Dorinţele unui libertin, What a devilish  duke desires

Editura Alma/Litera

Traducere:

Listă cărţi Vicky Dreiling – clic

 

Nu-mi vine să cred că la finalul lunii mai se posta recenzia cărţii „A season for sin„, cartea introductivă a acestei serii în care autoarea Vicky Dreiling povestea începutul relaţiei dintre Laura şi Andrew. Au trecut atât de multe luni şi de atunci vă spuneam că trebuie să citesc următoarele cărţi din serie. Mi-am dorit acest lucru, însă timpul nu mi-a permis să citesc tot ce mi-am dorit, însă se pare că nu trece anul fără ca eu să citesc această carte, şi anume „Dorinţele unui conte„. Mă angajez să citesc şi cealaltă carte, implicit penultima din serie, şi să vă vorbesc despre ea. Vicky Dreiling este o autoare aparte pentru mine şi nu ştiu de ce editura a fugit de cărţile ei. Am fost cu adevărat surprinsă să aflu că s-au gândit să o traducă şi să o tipărească la începutul noului an. Chiar o surpriză neaşteptată, dar plăcută. Ar fi fost şi mai bine dacă cei de la editură ar fi tradus şi cartea introductivă. Dacă stau să pun în balanţă, i se simte lipsa şi posibil să fie depunctată această carte. Nu ştiu, dar acolo i-am cunoscut pe cei doi, mai ales pe Andrew şi când am început „Dorinţele unui conte” deja aveam o părere despre ei, povestea lor îmi era deja creionată în minte, deci a plecat cu un plus.

Nu-mi aminteam povestea lui Andrew şi Laura în detaliu, dar citindu-mi descrierea şi părerea despre „A season for sin„, mi-am amintit povestea lor. Tot acolo vă spuneam că finalul m-a lăsat complet în ceaţă, că trebuie să-l aflu, că trebuie să citesc nişte completări şi să aflu exact cum se derulează povestea lor de dragoste. Iar cheia evident că era „Dorinţele unui conte„.

Mi-a plăcut cartea din pricina personajelor, dar şi a acţiunilor lor. Laura şi Andrew s-au potrivit pentru că păreau atât de diferiţi, şi totuşi amândoi căutau acelaşi lucru – o familie, un cămin, iubire, fericire. Numai că până să ajungă aici, au avut de parcurs un drum lung, cu tot felul de piedici, cu replici acide, cu tachinări, dar plăcut pentru cititori. Chiar dacă au plecat de la nişte idei (nu căsătorie, nu complicaţii, nu copii) au ajuns să le vadă mai târziu cu alţi ochi şi chiar să şi le dorească. Pur şi simplu a fost chimie între ei deşi au încercat să nu se implice într-o relaţie serioasă. Bine, biata Laura nu-şi dorea nimic de la Andrew (poate doar să dispară din viaţa ei, dar asta pentru o vreme).

Cartea nu este nici simplă, nici complicată, poate uneori sunt prea multe „detalii” – ştiţi că eu sunt cu dialogurile, cu acţiunea din belşug. Personajele aproape că toate mi-au fost simpatice. De la personajele principale, la lady Atherton cu înţelepciunea şi prietenia ei, la prietenii lui Andrew pe care i-am îndrăgit şi sper să le citesc curând poveştile lor de dragoste, Justin deşi de multe ori mi-am zis că merită mai mult decât o atenţionare. Apreciez relaţiile pe care le-a creat între Andrew şi amicii lui, între lady Atherton şi Laura, cât şi faptul că a dedicat suficient de multe scene pentru a pune în evidenţă aceste relaţii. Mi-a plăcut ce şi cum a scris.

Lectură plăcută!

FM,

 

 

Descrierea cărţii:

Londra, 1819 – După ce s-a separat de amanta sa, Andrew Carrington, conte de Bellingham, şi-a îndreptat toată atenţia către frumoasa văduvă Laura Davenport, lady Chesfield şi Justin, fiul vitreg al acesteia. După cum îi spusese şi sfătuise cel mai bun prieten al său, poate era momentul să îşi găsească o nouă amantă sau…  cel mai bine o văduvă. Laura Davenport,  proaspăt venită în oraş, părea să fie cea mai potrivită alegere pentru el. Era o văduvă care avea grijă de fiul ei vitreg şi deloc dornică să se recăsătorească, iar cel din urmă amănunt îi conferea un mare plus în faţa lui Andrew.

Însă una este să-ţi doreşti ceva şi alta să şi pui în aplicare. Când Montclif, cumnatul ei şi unchiul copilului, decide să o separe de Justin, să-l transforme cu timpul într-un adevărat bărbat, Laura este în stare să facă orice pentru a nu permite acest lucru. Chiar dacă este fiul ei vitreg, îl iubea ca pe propriul copil şi avea de gând să lupte cu toate armele contra deciziei aparent de neclintit a lui Montclif. Motiv pentru care, Laura îi spune răspicat lui Montclif că tocmai a acceptat cererea în căsătorie a lui Andrew, contele de Bellingham.

Andrew este prezent la discuţia lor şi în loc să lămurească lucrurile, el contribuie aducând şi alte minciuni pe lângă ale Laurei. După ce rămân singuri, ea doreşte să-l răsplătească oferindu-i o sumă de bani, dar preţul lui Andrew este chiar ea.

Cum s-au întâlnit Laura şi Andrew şi care au fost părerile unuia despre celălalt? Oare îşi atinge el scopul şi o transformă în amanta lui? Acceptă acest mariaj de dragul lui Justin, din dragoste pentru Laura sau în speranţa că o s-o facă a lui înainte de nuntă? O să fie luat Justin de către Montclif sau Andrew o să-l reeduce?  Ce o să se întâmple cu Laura şi Andrew când dragostea apare între ei?

 

Nota pe care o acord cărţii: 9,2/10

 

Dorintele unui conte-horz

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 3 votes)
Dorintele unui conte - de Vicky Dreiling, 9.4 out of 10 based on 18 ratings

Citeste GRATUIT Dragoste in 30 de zile de Anne K. Joy!


Sectiune comentarii

110 comentarii la "Dorintele unui conte – de Vicky Dreiling"

Notify of
avatar
 
smilegrinwinkmrgreenneutraltwistedarrowshock???cooloopsrazzrollcryeeklolmadsad!?ideahmmbegwhewchucklesillyenvyshutmouthroll2orator1eating1lummuzica_2crazyeheart5love87sad_plechallo4palariehallo_10apgandesczecezece_din_zece
charm
Membru
charm

Ai facut o analiza a personajelor asa de frumoasa ca daca nu ai fi spus clar ca ai fost exasperata :-?? de atitudinea Laurei si Bell, as fi spus ca ti-a placut. Felicitari pentru aceasta frumoasa prezentare! :yeah:
Pe mine aceasta carte m-a suit si m-a coborat, dar in final am fost ceva mai darnica.

dovis
Membru
dovis

@Maria B: comentariul tau imi place, chiar daca nu sunt de acord cu nota. votul meu il ai pentru mintea ta brici si pentru cuvintele frumoase.

Alexandra
Membru
Alexandra

Dorintele unui conte -- Vicky Dreiling :

Este o poveste foarte frumoasa de dragoste , despre doi oameni care erau la poluri total opuse dar care au avut curajul sa inlature piedicile si sa lupte pentru fericirea lor .
Andrew Carrington , contele de Bellingham tocmai se despartise de amanta lui si acum isi cauta o noua ,, victima ” , de aceasta data se gandeste sa prinda in plasa seductiei o vaduva pentru ca nu trebuia sa faca compromisuri pe care nu voia si nici nu putea sa le respecte .
Pune ochi pe Lady Laura Chesfield , o vaduva din provincie care a sosit cu fiul ei Justin pentru sezonul londonez .
Laura este o femeie frumoasa , inteligenta , educata cu niste valori morale foarte bine definite . Suferise mult dupa moartea sotului ei , se casatorise cu el din iubire in ciuda varstei lui inaintate .
Il crescuse pe fiul sotului ei , justin ca si cum ar fi al ei si se straduise sa-l faca un barbat bun si de incredere .
Dar acum Justin era un adolescent rebel iar Laura se temea din ce in ce mai mult sa nu-l piarda , mai ales cand unchiul lui vine si cere tutele baiatului .
Andrew incearca sa o seduca pe Laura , ajutand-o cu fiul ei vitreg dar curand isi da seama ca ea nu este la fel ca celelalte femei care au trecut prin viata lui si incearca sa nu mai petreaca atata timp cu ea , dar acest lucru este imposibil pentru ca atractia este tot mai mare si mai vizibila iar o singura noapte de dragoste le va schimba vietile pentru totdeauna aducandu-le fericirea si dragostea eterna .
Laura si Andrew sunt un cuplu frumos , personalitatile lor sunt atat de diferite , dorintele lor pentru viitor sunt atat de indepartate dar cand dragostea apare tot ce isi doresc este sa fie impreuna si sa se bucure de dragostea lor .
La final mi s-a parut ca autoarea a tras un pic de sentimentele lui , s-a intors de la Londra si in acest timp cat a stat departe de ea si-a dat seama ca o iubeste , autoarea trebuia sa faca acel ,, Te iubesc ” mai palpabil ca noi sa fim siguri ca nu a fost un gest din impuls .
In schimb epilogul mi-a lasat senzatia ca au fost fericiti pana la adanci batraneti si ca s-au iubit cu adevarat .
Nota mea este 9, 5 :love_flag: :love_flag: :love_flag:

di
Membru
di

@Alexandra: frumoasa recenzie si nota mare. Mie nu mi-a placut asa mult, mai ales prima parte a carti.

Eva
Membru
Eva

@Alexandra: ap ap Si mie mi-a placut cartea!

erika
Membru
erika

@Alexandra: Nu am citit cartea ca sa ma dau cu parerea, dar vad ca i-ai dat nota mare, asa ca iti dau si eu o nota mare wink

Lothlorien
Membru
Lothlorien

@Alexandra: frumoasa recenzie :yeah:

Yulya
Membru
Yulya

@Alexandra:Bravo draguta mea ap ap ma bucur ca ti-a placut!

dovis
Membru
dovis

@Alexandra: si mie mi-a placut ap

Maria B
Membru
Maria B

@Alexandra: ap ap ap
Nu stiu cum se face, dar dupa un timp imi aduc aminte cu drag de unele carti care la momentul respectiv nu m-au impresionat. Iar aceasta carte face parte din categoria celor de care imi aduc aminte cu nostalgie…

wpDiscuz
Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.