Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Infernul lui Gabriel – de Sylvain Reynard

Citeste GRATUIT Descopera-ma! de Anne K. Joy!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.7/10 (26 votes cast)

 

INFERNUL LUI GABRIEL

de Sylvain Reynard

 

Titlul în engleză: Gabriel’s Inferno

Număr pagini: 704

An apariţie: 2012

Seria Gabriel’s Inferno: Infernul lui Gabriel, Extazul lui Gabriel, Gabriel’s Redemption

Editura Trei

Traducere: Mihaela Doagă

Listă cărţi Sylvain Reynard – clic

 

O carte extrem de lăudată şi apreciată. Bineînţeles că nu lipsesc comparaţiile cu Umbrele lui Grey şi constatările cum că „Infernul lui Gabriel” este mult mai bună. Pentru mine au stat altfel lucrurile şi regret că sunt defectă conform părerilor celor care iubesc mai mult această carte. Încă nu s-a scris cartea care să-l detroneze pe Grey şi în ochii mei. Am lăsat „Infernul lui Gabriel” de multe ori din mână şi n-am murit de nerăbdare să continui să o citesc, motiv pentru care am tras de ea timp de câteva zile şi de multe ori am avut impresia că mă ţine pe loc când aş putea să citesc cărţi mai drăguţe.

Nu este o carte rea şi n-am să spun că nu o recomand. Consider că nu degeaba a primit multe păreri pozitive şi că cel mai bine este să o citiţi şi să trageţi singuri linie şi să adunaţi. Nimeni nu poate să ia o decizie mai bună decât a voastră. Din punctul meu de vedere, Sylvain Reynard a tras de timp mai mult decât puteam eu să suport, dar ştiţi de ce am continuat să citesc? Când ajungeam în momente în care îmi venea să  nu mai citesc cartea, intram pe Youtube şi ascultam recenziile cărţii. Ascultam ce spuneau fetele, cât de perfectă este cartea, cât de drăguţ este Gabriel, cât drăgălaşă este Julia, trecutul lor comun, mă gândeam că mai am sute de pagini de citit în care ar putea să se schimbe totul la o sută optzeci de grade şi îmi dădeau încă un strop de putere să continui să citesc. A durat foarte mult până am ajuns la acel contact plăcut dintre cele două personaje şi până acolo am simţit că trec prin infern datorită zecilor sau chiar sutelor de pagini scrise de umplutură (aşa le-am simţit eu). Când m-a atins pe mine povestea lor pentru prima dată? Când Gabriel şi-a dat seama că a fost un idiot şi încerca să ia legătura cu Julia. A fost drăguţ, romantic şi prostuţ :D . Apoi iar am căzut într-o prăpastie de vorbe-n vânt, până a aflat Julia o picanterie din viaţa intimă a lui Gabriel. A durat puţin, cam atât cât a ţinut discuţia lor şi a fost furioasă Julia. Apoi a fost tentativa de viol, secretul cel mai întunecat al lui Gabriel (m-a impresionat) şi scena pe care am căutat-o cu disperare, adică scena în care cei foi fac dragoste.

Ce nu mi-a plăcut? Pe lângă „umplutură”, mi s-a părut aiurea că eroina (sper să nu mă exprim greşit) era săracă, dar nu asta era deranjant ci faptul că nu se potrivea cu stilul de viaţă al lui Gabriel, erau la poli opuşi, lui îi era milă de ea tocmai pentru că nu avea prea multe, a fost o scenă când ea trebuia să comande ceva de băut şi nu ştia ce… Nu ştiu cum să zic, dar parcă era inferioară lui Gabriel şi surorii lui. Am apreciat relaţia dintre Gabriel şi Rachel, dintre Julia şi Rachel, asemănarea cuplurilor Gabriel, Julia – Dante, Beatrice. La fel şi cuminţenia lui Gabriel faţă de Julia, care îmi este imposibil să o înţeleg. Un bărbat extrem de păcătos putea să fie atât de cuminte cu o femeie care stă la 1 mm distanţă de el? În fine, măcar a fost neaşteptat de atent cu ea, nu a fost vreun drac la propriu şi la figurat, şi amândoi au avut o sensibilitate, o gingăşie aparte.

Apropo de Grey, au fost momente în care citeam şi mă simţeam ca în povestea lui, numai că erau alte personaje. Să fie vorba de inspiraţie? De exemplu demonii lui, existenţa Paulinei, faptul că nu vrea să vorbească despre ea, despre Maia, plăcerile lui ascunse. Julia pe de altă parte vine cu propriul trecut întunecat şi nu vrea nici să vorbească despre Simon şi nici să i se mai rostească numele în prezenţa ei. Asta-i o parte din impulsul acela menit să te facă să citeşti cartea. Dar am încetat să-l mai compar sau asemăn cu Grey, în ultimul sfert de carte. Nu ştiu, dar l-am văzut altfel, parcă-i vedeam o altă latură. Recunosc că mi-a plăcut mult mai mult această parte din carte şi este cea care salvează cartea în ochii mei.

Nu ştiu când o să citesc şi celelalte două cărţi. Nu zic că nu mor de curiozitate, însă mi-e teamă să nu fie tot un fel de „vorbă lungă” trei sferturi din carte, dar pe de altă parte sunt câteva aspecte pe care aş vrea să mi le lămurească Gabriel. Rămâne de văzut.

Lectură plăcută!

FM,

 

 

Descrierea cărţii:

Profesorul Gabriel Emerson este un om respectat in timpul zilei, insa noapte duce o viata lipsita de inhibitii, o viata plina de placeri. Chiar daca este un barbat frumos, cu un sarm impresionant, iar toata femeile ii pot cadea cu usurinta la picioare, trecutul inca il bantuie si il macina – acele secrete din trecut pe care nu le poate uita. Desi are un trecut intunecat, el este pe tot parcursul cartii un adevarat domn. Stie intodeauna cum sa rasfete o femeie.

Julia Mitchell este studenta si in acelasi timp, femeia care il poate distruge. Atractia totala fata de ea nu numai ca-i poate distruge cariera de profesor, insa ii poate rascoli secretele din trecut pe care nu vrea sa si le aminteasca, desi-l macina in fiecare moment din viata lui. Julia Mitchell este o eroina nonconformista – ea nu este fada si nerecunoscatoare, insa nici nemiloasa. Ea este genul de femeie “distrusa”, insa in “constructie”. Ea este genul de femeie dulce si draguta, dar si inteligenta. Insa in acelasi timp poate sa fie si patimasa si nervoasa daca este nevoie.

Aceasta carte este totul despre seductie, dragoste interzisa, dar nu in ultimul rand “reconstruire”, eliberare sau salvare. Ce se va intampla cu Gabriel si Julia? Cum ramane cu profesia lui daca se indragosteste de eleva lui? Oare se indragostesc cu adevarat? In ce moment al vietii lor s-au mai intalnit Gabriel si Julia? Ce secrete ascunde Gabriel? Dar Julia? Ce impact au secretele lor asupra relatiei lor?

 

Nota pe care o acord cărţii: 8,8/10 pentru că mi-a plăcut ultimul sfert din carte şi am descoperit o melodie tare drăguţă.

 

 

Infernul lui Gabriel-horz

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +7 (from 9 votes)
Infernul lui Gabriel – de Sylvain Reynard, 8.7 out of 10 based on 26 ratings

Citeste GRATUIT Dragoste in 30 de zile de Anne K. Joy!


Sectiune comentarii

129 comentarii la "Infernul lui Gabriel – de Sylvain Reynard"

Notify of
avatar
 
smilegrinwinkmrgreenneutraltwistedarrowshock???cooloopsrazzrollcryeeklolmadsad!?ideahmmbegwhewchucklesillyenvyshutmouthroll2orator1eating1lummuzica_2crazyeheart5love87sad_plechallo4palariehallo_10apgandesczecezece_din_zece-??-jperetib=))helpxla_multi_anibere_bereglob_cristallaugh90love_flagimbratisarebat1
Alexandra
Membru
Alexandra

Imi era dor de o recenzie de a ta!!!! :llove: Chiar dacă bnu ți-a placut cartea -- tot ceea ce ai așternut în pagină este de zece

Andra
Membru
Andra

A trebuit sa scriu, pt ca prea m-a disperat. Pe de-o parte nu puteam sa o las, ca eram curioasa, dar pe de alta -- a trebuit unele pasaje sa le citesc de-a curmezisul, ca nu mai aveam răbdare sa trec prin toată prolixa din carte.

Fan
Membru
Fan

Poate gresesc, dar nu e acelasi lucru ca si in cazul seriei Crossfire (Sylvia Day)?

dovis
Membru
dovis

@Fan: dupa mine, da, este acelasi lucru -- la fel de pe negustul meu amandoua mrgreen

Eva
Membru
Eva

@Fan: Ce sa fie acelasi lucru??
Nu! Nu e! Dovis nu are gusturi asa rafinate….. Si nici gusturi in materie de barbati ….
Nu exista comparatie!!

Andra
Membru
Andra

Eva, Dovis… Îmi era dor de „ciondaneala” voastră. Așa -mi trebuie dacă am.lipsit așa de mult. Va pup dulce…

Andra
Membru
Andra

@Fan: nuuuuuuuuuuuuuu. În nici un caz !!! În Crossfire trăiești, put și simplu, fiecare gând și fiecare încordare de mușchi al personajelor. Simt ca fiecare cuvânt, fiecare virgula, mă absoarbe în relația lor, fără sa te facă sa simți ca ești în plus. Crossfire e… e. … bestiala !! Cred ca relația lor este una ideala, chiar dacă fiecare își duce câte o cruce… eu știu dar am citit-o de 3 ori, am trait-o de 3 ori, si încă as mai face-o de câteva ori !!

Alexandra
Membru
Alexandra

Heeeeeeeei, străino!!! :hallo: Ne-ai părăsit. :bah: :nice7: Glumesc, știu că nu prea ai timp. imbratisare

Andra
Membru
Andra

Alexandra, bine mi-ai zis. Chiar m-am înstrăinat.
Acum sunt în București și aștept avionul… De aia mai am timp sa trag un ochi pe blog…

Alexandra
Membru
Alexandra

@Andra: te pup, draga mea! :*

1 5 6 7
wpDiscuz
Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.