Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Ingerul de catifea – de Jude Deveraux

Citeste GRATUIT Demonii iubirii de Anne K. Joy!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.8/10 (8 votes cast)

 

ÎNGERUL DE CATIFEA

de Jude Deveraux

 

 

Titlul în engleză: The velvet angel

Număr pagini: 352

An apariţie: 1983

Seria The MontgomeryThe Black Lyon, FecioaraPromisiuni de catifeaIubire de catifeaCântecul de catifeaÎngerul de catifeaTentativă de seducţieUn cavaler pentru mineRăpireaIubire eternă / Chemarea destinuluiDucesaIspitaDorinţePuterea dragosteiInvitaţiaPrinţesa, A Knight in Shining Armor, Valul înaltPentru totdeaunaÎmpreună pentru totdeaunaCapcana timpuluiAdemenitor ca păcatul

Editura Miron

Listă cărţi Jude Deveraux – clic

 

Jude Deveraux m-a surprins plăcut şi de această dată şi mi-a stârnit curiozitatea în privinţa poveştii lui Stephen şi cea alui Raine. Pe parcursul cărţii „Îngerul de catifea” am cules câteva informaţii cu privire la cei doi din urmă, iar din epilog am aflat mai mult decât suficient despre cum avea să fie viaţa lor, dar îmi rămâne ca temă să aflu exact cum şi-au întâlnit iubitele şi cum le-au convins să le fie soţii cu adevărat.

Despre personajele principale din „Îngerul de catifea” pot să spun că Miles a fost aşa de drăguţ, răbdător, iubitor şi m-am bucurat că a avut un moment în care a încetat să mai fie docil şi nu s-a mai umilit. Elizabeth trebuia să fie mai luptătoare şi să aibă grijă cu sfinţenie de sentimentele ce se conturau în inima ei. Chiar dacă Roger mi-a intrat pe sub piele la final, Elizabeth trebuia să-l biciuiască (la figurat) şi să nu-i mai ia apărarea atât de mult. Am reîntâlnit-o şi pe „simpatica” Alice şi îmi rămâne la fel de antipatică. În schimb m-am bucurat să-i reîntâlnesc pe fraţii şi cumnatele lui Miles. Să nu procedaţi ca mine şi să citiţi cărţile în ordine ca să citiţi treptat ce se întâmplă şi cum evoluează fiecare personaj.

Mi-a plăcut cartea pentru că a avut romantism combinat cu tachinări, gelozie, lupte duse pentru cucerirea inimii persoanei iubite, înşelăciuni, crime, lupte pentru supremaţie şi personaje iubitoare, protectoare, dure, războinice.

Lectură plăcută!

FM,

 

 

Descrierea cărţii:

Sudul Angliei, 1502 – Elizabeth Chatworth este răpită de John al cărui stăpân era Pagnell de Waldenham. John consideră că Miles Montgomery era exact ce avea ea nevoie, un bărbat care s-o înveţe cine este stăpânul ei. Când află că Miles şi-a instalat corturile în apropiere, John merge să-i ducă un dar – pe Elizabeth, mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată şi rulată într-un covor.

„Mi-ai fost dăruită şi eşti a mea Elizabeth”

Principalul duşman al lui Miles era fratele ei, Roger Chatworth, bărbatul care a violat-o şi a omorât-o pe sora lui Miles. Elizabeth ştia despre Miles că este un bărbat îngrozitor, un monstru, barbar, tatăl a numeroşi copii făcuţi cu nenumărate femei pe care le-a sedus, s-a folosit de ele şi le-a părăsit. Treptat, descoperă că Miles este un bărbat tandru şi că ceea ce ştia despre el nu se potriveşte cu ceea ce vrea el să pară. Nici nu o siluia, ci o respecta şi avea doar trei copii până în prezent – Christopher, Philip şi James – de care avea grijă şi încă un copil pe drum.

Miles îşi propune să-i demonstreze tinerei Elizabeth că bărbaţii Montgomery nu sunt ca cei Chatworth şi îşi propune să-i arate toată blândeţea lui şi să-i cucerească inima femeii. Văzând că comportamentul lui nu dau roadele aşteptate şi că Elizabeth are o slăbiciune pentru copii, el dă ordin să-i fie adus Christopher fără doică. Ce pune el la cale pare atât de natural, înduioşător, uneori înfricoşător, dar în realitate este iubire şi teatru. Oricât ar încerca el să ajungă la inima ei, să îi îndepărteze teama de bărbaţi, să scoată la suprafaţă secretele pe care ea le ascunde şi care o frământă, să îi arate că bărbaţii pot să fie iubitori şi de încredere atunci când vor, dar indiferent de tacticile şi de sărutările lui, Elizabeth crede cu tărie în nevinovăţia fratelui ei Roger şi chiar dacă îl iubeşte pe Miles, ea îşi doreşte cu ardoare să evadeze.

Cum şi dacă reuşeşte să evadeze, dacă Miles poate să treacă peste o trădare din partea ei, dacă Roger este sau nu vinovat de toatte acuzele care i se aduc, dacă pentru Miles şi Elizabeth mai poate exista vreo portiţă spre fericire – o să aflaţi pe parcurs ce citiţi cartea.

 

Nota pe care o acord cărţii: 9,5/10

 

 

Ingerul de catifea-tile

2 stelute   1
5 stelute   1
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 3 votes)
Ingerul de catifea - de Jude Deveraux, 9.8 out of 10 based on 8 ratings

Citeste GRATUIT Demonii iubirii de Anne K. Joy!


Participa si tu la comentarii:


  1. GabrielaL45        ( citeste - Arta Crimei - Michael White din 9-12 )
    Primul comentariu pe: 2012-12-07 ~ 14 voturi - Cel mai votat comentariu
    :

    FM, și celelalte cărți din serie sunt ca aceasta sau sunt mai … hm, misterioase ?

    Felicitări pentru recenzie!

    Place? Thumb up 0 Thumb down 0
  2. Ana plesa        ( citeste - ingerul de catifea din )
    Primul comentariu pe: 2014-09-13 ~ 1 voturi - Cel mai votat comentariu
    :

    Se pot citi cartile de pe pagina asta?ce sa FAC?

    Place? Thumb up 0 Thumb down 0
  3. Kismet        ( citeste - Taina presedintelui - Steve Berry din 3-07 )
    Primul comentariu pe: 2014-10-09 ~ 14 voturi - Cel mai votat comentariu
    :
    2


    Ingerul de catifea -- Jude Deveraux.
    Editura Miron .
    An aparitie la editura 1995. Prima editie, cred.
    Traducere din limba engleza : Speranta Bratescu.
    Nr.pag. : 317.

    Elizabeth Chatworth este rapita si dusa ofranda dusmanului , rulata intr-o patura .Miles Montgomery este barbatul senzual, cavaler stralucitor capabil sa doboare cinci mistreti, mare adorator al femeilor, rabdator si senzual el isi doreste sa alunge demonii care i-au bantuit Elizabethei toata viata.
    Intre clanurile Montgomery si Chatworth salasluieste o ura acerba, datorata mandriei si neintelegerilor dintre cele doua familii , ura ce poate declansa un razboi sangeros.
    Elizabeth se lasa greu cucerita de catre Miles si asta datorita experintelor personale din sanul familiei , ei violenta. Fratele ei mai mare Edmund , un monstru cu chip uman a supus-o toata viata la torturi greu de imaginat, inclusiv la vanatoare de oameni unde trofeu era ,insasi trupul lui Elizabeth. De aceea ii este imposibil sa se lase atinsa.
    Dar Miles isi propune ca,rabdarea, vointa si dragostea lui,vor reusi sa o faca sa il accepte.
    Trec ei cu bine peste toate incercarile la care ii supune soarta, fara ca legaturile pe care si le construiesc sa nu declanseze un nou razboi intre familii?

    Nota mea din pacate este destul de mica , 7.
    Am vrut sa o notez cu o nota si mai mica, si nu din cauza ca nu ar avea actiune, romantism sau o poveste, ci din cauza ca pe la sfarsitul cartii , mai exact la pag. 291, mi s-a dat cu” firma-n cap”.
    Fara a fi carcotasa am citit despre faptul ca o eroina isi ”innegreste dintele cu un amestec scarbos de cenusa si CAUCIUC”
    Pentru D-zeu, suntem in anul 1502, NU EXISTA CAUCIUC, in vremea aia. Din cate stiu eu arborele de cauciuc a fost descoperit dupa 250 de ani ,de la actiunea cartii. Si au mai trebuit sa treaca alti 100 de ani sa se descopere cauciucul sintetic.
    Daca asa a scris autoarea , imi pare rau pentru ea, scade mult in ochii mei. Daca e greseala de traducere…NO COMMENT.
    Deci nu stiu daca mai vreau sa recomand cartea.
    Si da, am aflat ca trebuie sa le citesc intr-o oarecare ordine. :zid:
    O sa incerc sa imi completez colectia.

    Comentariu super tare. Tie iti place? Thumb up 4 Thumb down 0
  4. andra        ( citeste - din 5-26 )
    Primul comentariu pe: 2014-12-12 ~ 9 voturi - Cel mai votat comentariu
    :
    5


    Ingerul de catifea mi s-a parut cea mai buna carte din seria Velvet, a celor 4 frati Montgomery. Actiunea e ceva mai asezata decat in cele precedente, asta si datorita faptul ca, in prima jumatate a cartii suntem dejanlamuriti despre intamplari, inca din Cantecul de catifea -- actiunea celor 2 carti suprapunandu-se, astfel fiind dezvoltata mai mult latura emotionala a personajelor.

    Miles, cel mai mic dintre frati a fost considerat pe tot parcursul seriei ca fiind si cel mai bland, cel mai iubitor si cel mai putin razbunator om, dar si cel mai retras. In aceasta carte ne este prezentat pe larg caracterul lui bland, de ursulet de plus. De plus, pana la un anumit punct, cand devine un cavaler adevarat, in „armura stralucitoare”. Frumoasa antiteza.

    Elizabeth este sora dusmanului familiei Montgomery, datorita caruia sora lor Mary s-a sinucis. Dar aflam ca familia ei a fost una ciudata, cei 3 frati mai mici, Roger -- dusmanul principal, Elizabeth si Brian supravietuind cu greu unor parinti si unui frate mai mare lipsiti de orice urma de umanitate, de iubire familiala nemaifiind vorba!!

    Daca exista cineva care sa o scoata pe Elizabeth din carapacea pe care si-o construise inca de copil pt a se apara impotriva abuzurilor fratelui mai mare, atunci acela este Miles, care o ia incetisor, cu blandete si o face sa traiasca cu adevarat. De aici si refuzul lui de a o trimite acasa, pt a avea timp sa omscoata la lumina.

    Roger, fratele ei, care a fost personaj negativ in alte 2 carti anterioare, are si el sechelele lui, dar imi place ca, pana la sfarsit, sub indrumarea lui Elizabeth, se da si el pe brazda. Imi place ca, familia Montgomery trece peste dorinta de razbunare a mortii surorii lor (ce-i drept, cu eforturi) si pana la urma il accepta, cumva, printre ei, si asta datorita lui Elizabeth, dar si a lui Miles, care ajunge sa ii descopere si punctele lui bune si il face sa si le constientizeze. Si trebuie sa intelegem ca, pe vremea aceea abuzurile, violurile, rapirile etc erau la ordinea zilei si ca oamenii mureau pe capete de la varste chiar foarte fragede, fara ca toate acestea sa fie considerate, ca azi, ceva iesit din comun ( sa urle ziarele).

    Simteam nevoia ca aceasta serie a fratilor sa se termine cu un happy end atat de exploziv, cu trairi intense atat din partea celor doua personaje principale, cat si din partea tuturor celorlalti, descoperiti deja in cartile anterioare.

    Mi-a placut uniunea de care au dat dovada toti membrii acestei familii, largite, trecand prin aventuri frumoase, plime de actiune si de suspence, descrise foarte bine de autoare, de parca te uiti la un film, cu sufletul la gura. Pe langa suferinta scoasa la suprafata pentru a fi vindecata, mi-a placut intelegerea de care au dat dovada toti, dovada uniunii stranse din cadrul familiei si devotamentul fiecaruia pt ceilalti, mi-au placut fazele amuzante in care s-au aflat si modul in care a reusit JD sa ne prezinte scenele. Chiar spre final au fost cateva mai mult decat savuroase… faza cu incarcerarea femeilor, pt asigurarea propriei lor sigurante a fost mortala, mai ales descrierea „protestelor” lor de dupa usa inchiasa :chic:

    De-a lungul celor 4 carti mi-a placut la nebunie relatia apropiata dintre frati (Gavin, Stephan, Raine si Miles) precum si imediata acceptare in familie a nevestei fiecaruia si sustinerea reciproca. E frumos sa mai citesti si despre asa ceva. Per total, scenele de pasiune si de dragoste oarba au fost subtirele, dar personal consider ca nici nu ar fi fost prea necesare -- atat cat a fost prezentat, a fost destul.

    Ofer 10 cu felicitari cartii !!! :zece: :zece: :zece:

    Acum sa vad daca reusesc sa citesc si Tentativa de seductie prea curand; nu de alta dar mi-am cam neglijat alte obligatii si trebuie sa recuperez… :hallo3:

    Place? Thumb up 3 Thumb down 0

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Suparat   Zambitor  Wink  Nu stiu  Inteligent  LOL   Razz  Mr. Green  Gandesc  Mr. Roll  Mr. Roll  Mr. Roll  Mr. Haha  Mr. Laugh  Mr. Haha 2  Mr. Foot tapping  Mr. Wait  Mr. Bored  Mr. Beat  Mr. Des  Mr. Help  Mr. Nota Zece  Zece din zece  Mr. Yeah  Mr. Books  Mr. Reading  Mr. Uber  Mr. Coffee  Mr. Morning  Mr. Coffee  Mr. Coffee  Mr. Cafea de Craciun  Un pic baut  Sa bem un pic  Mr. Limonada  Mr. Sampanie  Mr. Lichior  Mr. Bere  Mr. Ceai  Mr. Whiskey  Mr. Bucatarie  Pregatit de masa  Fast-Food  Mr. Chic  Mr. Grimace  Mr. To Bed  Mr. To Bed  Desteptarea  Cry   Mr. Hug  Mr. Kiss  Mr. No Love  Mr. Pev  Mr. Love  Redface  Mr. Heart  Mr. Love  Steagul Iubirii  Mr. Love  Mr. Cloud  Mr. Happy  Mr. Orator  Mr. Holiday  Mr. Holiday  Mr. Felicitari  Petrecere  Mr. Holiday  La Multi Ani  Mr. Ap  Mr. Freez  Mr. Dancing  Mr. Dancing  Mr. Hula  Mr. Muzica  Mr. Girl  Mr. Sare  Mr. Devil  Mr. Not nice  Mr. Fig  Box  Mr. Sexy  Scos limba  Mr. Panda Club  Mr. Bat  Mr. Scared  Spalat Vase  Sters praful  Buna dimineata!  Cafeaua de dimineata  Hohoho!  Neata!  Neata  Neata  Pa pa!  Ce mai faceti?  Buna ziua!  Buna dimineata tuturor!  Neata!  Neata!  Nu ma simt bine!  Aspirina  Candela  Suflu in lumanari

Bifeaza stelutele daca ai scris o parere / recenzie despre carte:


Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.