Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Legaturi primejdioase – de Nora Roberts

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (22 votes cast)

 

LEGĂTURI PRIMEJDIOASE

de Nora Roberts

 

Titlul în engelză: The Collector

Număr pagini: ~485

An apariţie: 2014

Editura Lira/Litera

Traducere:

Listă cărţi Nora Roberts – clic

 

Cred că în urmă cu doi ani am văzut filmul „The Collector” din 2009, un film tare interesant şi care mi-a rămas întipărit în memorie. Ori de câte ori am citit titlul în engleză al acestei cărţi, m-am gândit la acel film şi mi-am zis că dacă această carte debutează cu o crimă, cel mai probabil o să avem parte de un colecţionar de cadavre sau ceva de genul. Într-o oarecare măsură m-am înşelat şi pentru că motivul crimelor pare să fie ceva banal (când o să descoperiţi despre ce este vorba o să spuneţi „** **?” – nu vă spun despre ce este vorba ca să păstrez misterul) mi-am zis că este vorba tot de un altfel de colecţionar. În prima parte, relaţia dintre Lila şi Ash evoluează uşor, uşor, căutând mai mult răspunsuri cu privire la moartea fratelui său şi a prietenei acestuia. În a doua parte lucrurile se complică puţin şi din nou suntem întâmpinaţi de crime şi autoarea ne stârneşte din nou curiozitatea. Se mai adaugă puţin romantism şi se combină armonios cu scenele care au legătură cu crimele. În a treia parte, aflăm cine este ucigaşul şi dacă personajele principale şi chiar secundare, au o relaţie serioasă sau nu.

Personajele au fost plăcute şi mi-au atras atenţia domeniile în care lucrau – Ash era artist, iar Lila scria cărţi şi avea grijă de casele bogătaşilor plecaţi în vacanţă. Slujbe şi talente frumoase şi interesante, zic eu. S-au potrivit şi în relaţia de cuplu, dar şi de „detectivi”. Aş fi vrut mai mult romantism, dar… acesta-i stilul autoarei. În care o să-i remarcaţi pe Luke şi Julie şi cred că o să vă placă şi vouă de ei. M-aş mira să nu se solicite o carte şi pentru ei şi să se transforme într-o serie. Ştiu că această carte o să fie comparată sau asemănată cu „Martora”, dar din punctul meu de vedere au puţine lucruri în comun. Sper să citiţi şi voi această carte şi să reveniţi cu păreri.

Lectură plăcută!

FM,

 

 

Descrierea cărţii:

În următoarele trei săptămâni, cât timp Jason şi Macey Kildebrand aveau să se bucure alături de familie şi prieteni, de sudul Franţei, Lila Emerson urma să locuiască în minunatul lor apartament din Chelsea, să le ude plantele, să hrănească şi să se joace cu pisica lor, să le primească corespondenţa etc. Cu asta se ocupa de şase ani, avea grijă de casele oamenilor cu bani, în lipsa lor şi era o plăcere pentru ea. O săptămână mai târziu, se acomodase cu apartamentul familiei Kildebrand. Hrănea pisica, îşi pregătea cafeaua, uda plantele din interior şi pe cele de afară, apoi îşi lua micul dejun şi obişnuia să-şi privească vecinii… asta până în ziua în care-l vede pe un bărbat cum împinge o femeie şi o lasă să cadă de la etajul al paisprezecelea. Fusese martora unei crime şi era îngrozită de ceea ce văzuse. Lila apelează numărul de urgenţă şi declară ceea ce a văzut. Poliţia demarează imediat o anchetă şi descoperă că bărbatul care a comis crima, a fost suficient de laş încât să se sinucidă prin împuşcare.

Ashley Archer este îngrozit de ceea ce se spune despre fratele lui. Este sigur că Oliver Archer nu ar fi omorât pe nimeni şi nici nu s-ar fi sinucis. Niciodată nu ar fi făcut un rău lui sau unei persoane din anturajul lui. Ashley, fiind sigur de aceast lucru, alături de Lila, porneşte în căutarea adevăratului asasin. Oliver avea o cutie în care plasase un obiect anume, iar lui Ash îi trimisese cheia şi un bilet prin care îi cerea să o păstreze până o să-l contacteze el, între timp încercând să negocieze o afacere cu un client, dar nu-i dăduse detalii şi despre clientul său. Dar cu cine a încercat Oliver să negocieze şi despre ce afacere este vorba? Să fie acesta criminalului lui şi al prietenei sale?

În timp ce poliţia soluţionează rapid cazul – bărbatul şi-a ucis iubita şi apoi s-a sinucis, Ash şi Lila sunt pe urmele criminalului. Aparent poate părea o obsesie a lui Ash de a demonstra că fratele lui este nevinovat, dar are dreptate în ceea crede şi ceilalţi se conving de acest lucru atunci când cadavrele încep să se înmulţească. Care este scopul pentru care acei oameni sunt ucişi? O să-l prindă Ash înainte să fie prea târziu pentru el şi Lila? Cât de aproape este asasinul de ei?

 

Nota pe care o acord cărţii: 9,2/10

 

Legaturi primejdioase 1 Legaturi primejdioase 2

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +8 (from 12 votes)
Legaturi primejdioase - de Nora Roberts, 7.0 out of 10 based on 22 ratings

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII


Sectiune comentarii

84 comentarii la "Legaturi primejdioase – de Nora Roberts"

avatar
 
smilegrinwinkmrgreenneutraltwistedarrowshock???cooleviloopsrazzrollcryeeklolmadsad!?ideahmmbegwhewchucklesillyenvyshutmouthroll2orator1eating1lummuzica_2crazyeheart5love87sad_plechallo4palariehallo_10apgandesczecezece_din_zece-??-jperetib=))helpxla_multi_anibere_bereglob_cristallaugh90love_flagimbratisarebat1felicitaribatut_covoarein_gradinallovehaplobarmanhanlodesteptarea*bolnavcalcatyeahpanda1haha1hallogirl10bir1hol1scos_limbacloud9hula1reading5zidbored50sleepnobahdesnice7booksfreez1heart1chicpev1ceai_tare_1hallo3dancingsa_bemhaha2
  (Click ca sa te abonezi via e-mail)  
aboneaza-te la:
nicol
(cititor)
nicol

Am citit de curand si eu aceasta carte. Nu stiu parca nu ma mai impresioneaza cartile acestei autoare. Eroina principala avea o profesie cam ciudata, adica nu stiu daca as putea sa o numesc profesie. E putin cam fantezista . A fost un fel de poveste a Cenusaresei, fata saraca intalneste un print, care e sagetat de Cupidon cand o vede.

Maria B
(cititor)
Maria B

nicol -- la fel simt si eu. Nu-mi displac cartile N.Roberts, dar nici nu ma mai emotioneaza aproape deloc …

gabriela ionescu
(cititor)
gabriela ionescu
Votez cartea cu :
     

Am tot amanat cititul cartii pentru ca vreau sa am timp sa o citesc cap-coada ,fara intreruperi. Este una din scriitoarele mele preferate si stiu ca voi citi ceva bun.
Cartea mi-a placut mult. Nu discut subiectul, care a fost in genul cartilor ei: si romantic dar mai mult de actiune. Ca de obicei mi-au placut personajele principale si legatura care se formeaza rapid intre ele. Mi-a placut prietenia dintre Lila si Julie . Care femeie ar devein prietena atat de buna cu amanta sotului ei? In cartile ei, eroii sunt intotdeauna oameni seriosi ,de nadejde ,pe care te poti baza oricand.
Daca ati observant reia motivul patiseriei , ca in romanele cu hanul.
Foarte interesante mi s-au parut legaturile din familia lui Ash, ametesti numai gandindu-te cum se inrudeau.
Cartea este scrisa alert si mi-a placut traducerea.
Nota : 10 , mai ales pentru starea de bine pe care o ofera cititorului.

Emiliada
(cititor)
Emiliada

Pentru mine Nora ROBERTS creeaza dependenta.

1 4 5 6
Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.