Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Alaturi de Edward – de Kimberly Bennett

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei

 

 

ALĂTURI DE EDWARD

de Kimberly Bennett

 

 

Titlul în engleză: Jane Rochester

An apariţie: 2013

Număr pagini: 249

Editura Orizonturi

Traducere: Mihnea Columbeanu

 

 

„Alături de Edward” este continuarea romanului celebru „Jane Eyre” scris de Charlotte Bronte. Zilele trecute spunea cineva pe blog că nu considera necesară o continuare a acestui roman şi tind să spun acelaşi lucru. Înainte să citesc cartea am ţinut să văd filmul „Jane Eyre” şi am întâlnit o poveste de dragoste între două doi oameni care se potriveau şi le era destinat să rămână împreună. Finalul mi-a adus aminte de cartea „Suflete pereche” scrisă de Mary Balogh, numai că personajul masculin se afla într-o situaţie mai urâtă decât cea a lui Edward Rochester.

Dacă în romanul „Jane Eyre” ştim că Jane şi Edward sunt împreună şi continuă să se iubească, în cartea „Alături de Edward” aflăm cu ce probleme se confruntă în cadrul căsniciei. După ce am văzut că filmul a avut un final fericit, mi-a părut rău să văd că Edward se confrunta cu demonii săi, iar acest lucru aduce o umbră de nefericire şi nemulţumiri pentru Jane. Până la urmă este perfect normal ca o căsnicie să nu fie lapte şi miere.

În mod surprinzător, nu m-a deranjat traducerea. A fost cenzurată, iar frazele mi s-au părut mai dulci decât m-aş fi aşteptat.

Dacă ar fi să compar cărţile apărute în colecţia romane de succes, aş clasa această carte pe locul al doilea. Nu s-a întâmplat nimic deosebit în carte, dar a fost o carte drăguţă pentru mine. Las la alegerea voastră dacă citiţi această carte sau nu, dar dacă nu aţi citit romanul „Jane Eyre”, recomandarea mea este să vedeţi măcar filmul înaintea să citiţi „Alături de Edward”.

 

 

 

După ce a rămas orfană, Jane Eyre este crescută din obligaţie de către mătuşa  Reed, dar pentru că o dispreţuia îşi trimite nepoata la şcoala Lowood. La şcoală viaţa nu i se îmbunătăţeşte, ba dimpotrivă, dar Jane face faţă regulilor până devine independentă. Ajunsă la vârsta de 18 ani, Jane îşi ia viaţa în propriile mâini şi acceptă postul de guvernantă de la conacul Thornfield. Edward Rochester a angajat-o pentru a avea grijă de pupila sa Adele.

Diferenţa de vârstă de 20 de ani dintre Edward şi Jane nu îi împiedică să se îndrăgostească şi cu atât mai puţin să ajungă să se căsătorească, doar că exista un impediment mai mare – căsătoria lui Edward cu Bertha Manson pe care o ţinea închisă într-o camera datorită stării de nebunie. Jane decide să fugă din viaţa lui Edward, dar nu pentru mult timp. Între timp primeşte o  moştenire de 20.000 de lire pe care decide să o împart cu cei trei veri ai săi, iar când John o cere în căsătorie ea îl aude pe Edward strigând-o şi fuge în căutarea lui. Din nefericire găseşte conacul incendiat, iar pe Edward fără vedere şi fără o mână. Suferinţele lui şi faptul că soţia lui a murit, îi aduce împreună şi nimic nu le mai stă în calea fericirii.

Cartea „Alături de Edward” începe cu scena căsătoriei lor, cu ceea ce ar fi trebuit să însemne primul pas spre fericire. La scurt timp încep să apară nemulţumire lui Jane legate de soţul şi de căsnicia ei, dar şi Edward are momente în care uită să îşi împace soţia şi alege să se închidă în el, să fie rece şi să lupte cu proprii demoni, creaturi ale întunericului.

În scenă apar şi verişoarele lui Jane – Diana şi Mary care tocmai s-a logodit şi era încântată că urma să se căsătorească. Mary şi-ar fi dorit ca sora ei Diana să nu mai respingă toţi pretendenţii şi să îşi aleagă şi ea un viitor soţ. Spre surprinderea tuturor, Diana îl întâlneşte pe căpitanul Nathaniel Fitzjames şi la scurt timp aleg să îşi unească destinele.

Mary se căsătoreşte, Diana îşi întemeiază o familie, dar Jane trebuie să înveţe să îşi înţeleagă soţul şi să facă această căsnicie să funcţioneze. Reuşesc Jane şi Edward să treacă peste ultimele obstacole şi să găsească adevărata cale spre fericire?

 

 

Alaturi-de-Edward-tile

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei


Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.