Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Amintiri din copilarie – scrise de…

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei

 

Amintirile – comorile sufletului. Aşa am spus mai devreme când aţi început să depănaţi amintiri. Viaţa se construieşte din bune şi rele, dar este important pentru sănătatea interioară să păstrăm numai amintirile pozitive.  Mi-am propus să scot de la voi o amintire din copilărie prin intermediul acestui concurs, mai precis să trezesc copilul din voi. Eu n-am să uit vreodată când mă dădeam în leagăn cu un văr şi cântam  din toţi plămânii cântecelul cu elefanţii şi „Vitezomanul Gică” sau când pregătea mama delicioasa îngheţată de vanilie, o punea în pahare de plastic şi o punea la congelator şi Doamne ce mai număram orele până era bună de mâncat. Azi suntem mai comozi şi mâncăm îngheţată pe băţ. N-am să uit nici când jucam şotronul, alergata, pitita sau elasticul – la care nu reuşeam niciodată să sar când era pus mai sus. N-am să uit nici când mă jucam într-un pod unde îmi duceam cele (maxim) două păpuşi şi tot acolo îmbrăcam tot felul de haine şi-mi imaginam cai verzi pe pereţi. Îmi aduc aminte când am învăţat să merg pe bicicletă şi am luat meritatele căzături, dar şi când pentru o secundă de neatenţie era să îmbrăţişez un stâlp. Îmi amintesc de o cameră a bunicii unde păstra haine, dar mai ales încălţămintea folosită de fetele ei cu ani buni în urmă. Mă simţeam ca în Raiul pantofilor :)) şi îi probam pe furiş. Datorită lor m-am convins că încălţămintea de atunci era de o calitate mai bună decât cea din ziua de azi. Cum aş putea să uit serbările (aveam nişte emoţii imense şi mereu aveam impresia că o să uit versurile poeziilor) de la şcoală sau felicitările  pe care le pregăteam la şcoală pentru mămici – cu coajă de ou, aţă, nasturi şi culori?

Ei bine… asta-i doar o parte, dar o copilărie lipsită de laptop şi internet are cu adevărat savoare. Voi ce vă amintiţi din copilărie?

 

Perioadă concurs: 3 – 4 zile

Premiu: o carte la alegere de pe Libris.ro

Se iau în considerare numai comentariile venite din partea comentatorilor fideli.

Câştigător o să fie comentariul cu cele mai multe voturi, aşa că vă rog să votaţi 🙂 .

212

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.