Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Cand dragostea te schimba – de Mary Jo Putney

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

 

 

CÂND DRAGOSTEA TE SCHIMBĂ

de Mary Jo Putney

 

Cumpara cartea Cand dragostea te schimba

Titlul în engleză: No Longer a Gentleman

An apariţie: 2012

Număr pagini: 352/368

Seria Lost Lords: O nouă viaţăUmbrele trecutuluiPasiune şi onoareCând dragostea te schimbăAventurile unei ladyNot quite a wife, Not always a saint

Editura Lira/Litera

Traducere: Claudia Asănăchescu

Listă cărţi Mary Jo Putney – clic

 

Este ora 00:00 iar eu abia acum încep să vă scriu câteva cuvinte despre această carte. A fost o carte în stilul Mary Jo Putney. M-am luptat cu mine şi am încercat să nu o mai compar cu Judith McNaught. Am îndepărtat-o pe Judith şi m-am întrebat „dacă nu aş fi citit vreo carte de-a ei, cum mi s-ar fi părut cartea lui Mary Jo Putney?” iar răspunsul mi l-am dat imedit şi o să vi-l spun şi vouă. Nu este o carte plictisitoare, ci are o poveste frumoasă de dragoste şi spionaj. S-a axat mai mult pe dragostea dintre Cassie şi Grey, făcându-i să îşi trăiască iubirea fără reţineri. Nu a fost genul de poveste cu fecioare care să-şi ofere puritatea vreunui mare războinic. Nu am găsit nimic amuzant în carte, dar mi s-a părut puţin tristă. Poate din cauza stării mele de spirit, dar mi se pare (oricum) trist să stai 10 ani într-o temniţă şi mai ales în condiţiile pe care Grey a trebuit să le accepte.

Şi dacă tot nu m-am abţinut de la comparaţii: cartea este slabă decât cele ale lui Judith McNaught, dar mai bună decât ultimele cărţi apărute ale Amandei Quick în colecţie.

Este ok carte şi cred că merită să o citiţi – dar neapărat să aveţi o stare de spirit mai bună decât a mea. Ah, mi-a făcut plăcere să reîntâlnesc personajele din celelalte cărţi ale seriei.

 

Şi totuşi, dragostea te schimbă?

 

 

Prietenia e una dintre cele mai mari binecuvântări ale acestei vieţi. Nici nu trebuie mai mult de-atât.

Cand dragostea te schimba

 

Acţiunea are loc în Londra în perioada 1803 – 1813. În anul 1803, Grey Sommers – Lord Wydham, aflat într-o misiunea de spionaj ce presupunea şi relaţii intime cu Camille Durand, soţia lui Durand – unui funcţionar important din Ministerul Poliţiei, este descoperit de Durand şi aruncat într-o temniţă a castelului său timp de 10 ani. A fost nevoie de un deceniu ca prietenul lui, Kirkland să îi dea de urmă şi să o trimită pe spioana Cassie Fox să îl salveze. Pricepută în metode de deghizare, Cassie reuşeşte să se infiltreze printre oamenii lui Durand şi să îl salveze pe Grey şi pe preotul Pere Laurant – colegul de temniţă şi în acelaşi timp prietenul lui Grey.

Ca şi în celelalte cărţi (cel puţin în Pasiune şi Onoare din câte îmi amintesc eu) după ce Cassie şi Grey scapă din acel loc îngrozitor, se îndrăgostesc în drum spre Lady Agnes – protectoarea şi mentorul cavalerilor din serie.

 

Eu mă opresc din povestit aici – undeva pe la jumătatea cărţii – dar vă las pe voi să descoperiţi în ce urmează să se mai implice cele două personaje şi cum s-au petrecut întreaga acţiune. Grey trebuie să o convingă pe Cassie să rămână alături de el, dar ea considera că nu este o fecioară demnă să îi fie soţie, ci o femeie lipsită de onoare şi următiră de trecutul ei şi al familiei. Grey mi s-a părut răbdător şi blând – în privinţa ei, dar ea a fost mai încăpăţânată şi suficient de mândră încât să nu îi stea în cale lui Grey.

Finalul a fost de o aşa natură încât părerea lui Cassie nu prea mai conta :P.

 

Cand dragostea te schimba 2

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII


Participa si tu la comentarii:


  1. Sa speram ca editura Lira le va publica si la noi.

  2. elenacristina :

    Sa speram ca o sa mai existe colectia pana apuca autoarea sa le scrie.

  3. Cred ca o sa existe mai ales ca se vand bine.

  4. Abia am terminat si eu de citit aceasta carte si chiar daca primele capitole au fost putin ambigue (trecerea celor 10 ani nu s-a facut foarte coerent – am sarit de la anul 1803 la 1813 si invers in nenumarate cazuri, pana cand a inceput actiunea propriu-zisa), dar mi s-a parut emotionant atat momentul regasirii dintre Gray si familia sa si revenirea tatalui sau dupa accident, cat si momentul in care Cassie isi gaseste si ea la randu-i familia. Cred ca una dintre cele mai frumoase idei subliniate in aceasta carte este aceea ca exista si „familii fericite” si exemplele nu m-au dezamagit :ap:

  5. cred ca asta a fost singura carte de mary jo care nu m-a impresionat.nu stiu de ce,am simtit ca i-a lipsit cumva sentimentele adanci :-??

  6. CÂND DRAGOSTEA TE SCHIMBĂ – de Mary Jo Putney

    Am reluat sa citesc seria Lost Lords, ma oprisem acum un an, dupa primele 3 volume, care imi placusera foarte mult. O stiam pe autoare de la Rosalind, publicata de fostul trust Orizonturi- Lider. Tin sa precizez ca traducerea noua, O iubire imposibila de la Lira mi s-a parut mult mai frumoasa.
    Cartea este foarte frumoasa, pentru ca se rastoarna destinul, eroina il salveaza ea, pe lord. E foarte credibila ca spioana si suferise mult, era singura pe lume. Stiu ca sar repede unul pe altul, dar se potriveste cu atmosfera de grajd si fan proaspat, era pacat sa piarda clipa. Mai bine ca au trait-o, chiar daca a durat” cateva minute”, cum rade ea mereu de el, pana ce el isi recapata vigoarea.
    Cetateanul Durand este personajul negativ interesant, care desi se excita sa isi vada sotia cu alti barbati, le Wyndham fiind englez, il tortureaza 10 ani de zile.
    Mi-a placut ca s-au intors in Franta sa-l salveze pe preotul Laurent si pe familia lui. O surpriza-el va ghici ărimul ca Catherine e gravida, deci semintele n-au avut efect.
    Kirkland ma face sa vreau sa citesc si o carte despre el.
    Nota mea este 10 din 10.

Lasă un răspuns la adina Anulează răspunsul

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.