Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Ce-as fi eu fara tine? – de Guillaume Musso

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

 

CE-AŞ FI EU FĂRĂ TINE?

Guillaume Musso

 

Titlul în franceză: Que serais-je sains toi?

An apariţie: 2009

Număr pagini: 281/288

Editura ALLFA

Traducere: Diana Morăraşu

 

Tocmai am terminat de citit carte şi vă mărturisesc că mi-a lăsat un gol în mine, iar dacă aş fi fost un om liber când vine vorba de exteriorizare, aş fi plâns. Mai bine din jumătate din carte am crezut că Guillaume Musso mă dezamăgeşte de această dată. Deja eram îmbufnată toată când am văzut că am ajuns la jumătatea cărţii şi nu am citit nimic care să mă dea pe spate sau să mă mişte măcar un pic. Am crezut că citesc o carte banală şi relativ plăcută – nici măcar plăcută, dar ultimele zeci de pagini mi-au schimbat impresia. Mi s-a părut interesantă prespectiva autorului cu privire la moarte. Din punctul meu a fost un scenariu extraordinar cu personajul principal  – Moartea. Iubirea dintre două personaje care a rezistat mai bine de 15 ani, nu m-a mişcat atât de tare, dar a fost impresionantă ultima parte.

O singură carte scrisă de Guillaume Musso mai am de citit şi o s-o achiziţionez cu prima ocazia – „Vei fi acolo”.

Cărţile sale sunt sensibile şi efectiv te lasă fără cuvinte. Mare lucru pentru un autor.

 

 

În vara anului 1995, Gabrielle era studentă în anul trei la Universitatea Berkley, iar Martin Beaumont tocmai absolvise dreptul la Sorbona şi se afla în vacanţă în SUA. A ieşit de două ori cu Gabrielle la cafeneaua campusului, dar au fost suficiente pentru ca cei doi să se îndrăgostească. Înainte de a se întoarce în Franţa, Martin îi trimite o scrisoare Gabrielle şi îi spune tot ceea ce simte pentru ea şi cât de mult şi-ar fi dorit să o fi sărutat în trecut, dar nu ar fi vrut să îşi facă o părere greşită despre el – mai ales pentru că ea avea şi un iubit pe care se presupunea că îl iubeşte. Întâmplător, se întâlnesc a doua zi, iar Gabrielle se aruncă în braţele lui şi îi cere doar să mai rămână. Zece zile petrec împreună şi se iubesc în fiecare clipă a zilei. Puţin mai târziu, Martin îi cere să vină să se întâlnească dacă ea crede că pot avea un viitor împreună. Avea speranţa în suflet că ea o să apară şi o aşteaptă aproximativ doisprezece ore, dar Gabrielle nu vine.

A decis să nu devină scriitor, ci poliţist, iar cincisprezece ani mai târziu devine căpitan de poliţie. De mai bine de trei ani îl urmărea pe vestitul hoţ de obiecte valoroase de artă – Archibald McLean. A fost precum un joc de-a şoarecele şi pisica pentru că Archibald era un bătrân iscusit şi cu experinţă, iar furtul de tablouri sau bijuterii nu reprezenta o misiunea grea pentru el. Şi totuşi, hoţul nu era un om rău, ci avea un scop întemeiat ca să fure tablouri – atragerea lui Martin într-un loc de care-i era teamă. După ani de urmărire, fără amprente, fără dovezi, fără urme al hoţului, după o tentativă de înec, Archibald îi trimite lui Martin o sticlă de şampanie de 40.000 de dolari şi bonus – ceva ce Martin îşi dorea de mult timp: amprenta hoţului.

Prin intermediul amprentei, Martin află multe detalii legate de Archibald printre care şi faptul că acesta avea o legătură cu Gabriellei, iar dacă dorea să îl prindă trebuia să meargă la San Francisco.

 

Vă las să descoperiţi singuri ce urmează să se întâmple în San Francisco şi cum s-au desfăşurat scenele cu biletele către viaţă şi moarte.

Ce-as fi eu fara tine-tile

 

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII


Participa si tu la comentarii:


  1. Tare m-ai făcut curioasă cu privire la cărțile acestui autor. După părerea ta, care este cea mai frumoasă carte scrisă de el?

  2. Imi place autorul! Am fost placut surprinsa si de ” Chemarea ingerului” o poveste ce pleaca de la un „schimb” accidental de telefoane intr-un aeroport

  3. Cristina Scorpya :

    Pur si simplu, eu am fost cucerita de acest roman si astfel a inceput „relatia” mea cu Guillaume Musso! Il recomand! 🙂

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.