Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Conspiratia – de Sidney Sheldon

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

Conspirația

de Sidney Sheldon

 

Titlul în engleza: The Doomsday Conspiracy

Număr pagini: 462 (in Limba Romana)

An apariţie: 1991 (in USA)

Editura Miron

Traducere: Marinela Cojocaru

 

Recenzie scrisă de Lothlorien.

Un roman captivant cu o acțiune trepidantă și plină de suspans.

Spionaj și trădare.

De la prietenie până la dușmănie mai este doar un pas.

Romanul ”Conspiratia” are 462 de pagini și a apărut la editura Miron. Traducerea este realizată de Marinela Cojocaru. Titlul original este „The Doomsday Conspiracy” lansată oficial în 1991.

Este în genul thriller. Imi place stilul literar a lui Sidney Sheldon. Este sobră, lejeră și cursivă. Se citește foarte repede. Are o acțiune foarte bogată, plină de dinamism, cu o adrenalină bine dozată încât am simțit că am trăit-o cu adevărat pe muchie de cuțit. Sunt foarte, foarte multe personaje. Descrierile sunt scurte și la obiect. Subiectul romanului este ufologia, adică OZN și extraterestri, la care autorul a făcut o cercetare riguroasă și amănunțită.

Incă din prima propoziție sunt aruncat în vâltoarea unei acțiunii tumultoase, pline de turbulențe. Un balon meteorologic se prăbușeste în Alpii elvețieni. Guvernele lumii intră în alertă maximă cuprinși de panică. Comandantul Robert Bellamy este transferat de urgență la NSA (Agenția de Securitate Națională) unde generalul Hilliard îi incredințează o misiune ultrasecretă.

Scopul? Să găsească toți martorii incidentului. Pe cont propriu. Fără să apeleze la cunostiințe, prieteni sau serviciile secrete. O misiune imposibilă. Purcede la vânătoare ca o pisică grațioasă. Fără zgomot. Ceea ce află îl va arunca în ridicol. Primul martor găsit îi spune că n-a fost un balon meteorologic ci un UFO cu extraterestri morți. Străbătând în lungul și în latul Europei si a Americii de Nord în cautarea martorilor, Robert este cuprins de nostagia trecutului. Trecutul cu Susan, al cărei căsnicie a fost distrusă iremediabil de job.

Acțiunea se domoleste brusc, căpătând un tempo normal și sunt aruncat în trecut. Flashbackuri din trecutul lui Robert Bellamy. In paralel cu acțiunile lui Robert, este pusă în mișcare operațiunea Judecata de Apoi inițiată de un comitet internațional formată din câțiva oameni înfluenți și puternici. Si ucid toți martori găsiți de Robert Bellamy. Pe măsură ce martorii sunt găsiti, Robert iși dă seama că gluma se îngroașă și începe să regrete că a acceptat misiunea. Declarația unui alt martor, cum că ar mai exista un alt martor, o femeie în alb, îl bulversează și îl năucește. In ce se băgase Robert?

Incercând să deslușească enigma și problematica misiunii, Robert se trezește din senin că a devenit din vânător în pradă. O pradă pusă de autoritățile din intreaga lume în fruntea listei celor mai căutați infractori. Este punctul în care acțiunea devine alertă, cu răsturnări de situații limită, ridicând pulsul la cotele de infarct. Ultimii 150 de pagini sunt impregnate cu suspans la superlativ, pline de aventuri pe muchie de cuțit, care m-au ținut cu sufletul la gură. Blocat în Italia și hăituit de ”hiene”, Robert Bellamy este nevoit să scoată din pod artileria grea. Să își pună la bătaie toată experiența acumulată. Să se adapteze situației. Să persevereze în orice moment. Să fie cu doi, trei pași înaintea serviciilor secrete. Să devină asul așilor.

Rând pe rând prietenii îi devin dușmanii de moarte iar Susan, fosta nevastă, devine o străină. Singura care îl ajută să se mențină la liman este Pier Valli, o prostituată isteață, orbită de luxul pe care îl afișează Robert. Știe că ajutorul dat de Pier i se poate întoarce împotriva sa așa că își asumă riscul. Strâns în menghină de serviciile secrete, Robert reușeste să îi păcălească în stil mare făcându-i pe agenții să spumege de frustrare. Mi-a făcut o reală plăcere să călătoresc incognito alături de Robert în diferite orașe, mai întâi ca vânător și apoi ca pradă. Am simțit frustrare, deceptie, nostalgie, spaimă și oboseală dar și mici victorii. Plus momentele romantice ale unui trecut intim dintre Robert și Susan. O hăituială masivă îl poartă pe Robert prin diverse orașe în încercarea de a scăpa și mai ales să afle cine încearcă să-l lichideze și de ce.

Descoperă o conspirație de proporții al cărui secret îl va ului. Secret pe care organizația încearcă cu disperare să nu fie divulgată și fac absolut orice să-l reducă definitiv la tăcere pe Robert. Până aici mă opresc ca să nu epuizez dozele de adrenalină și să vă bucurați din plin de acțiunea oferită de Sidney Sheldon.

A fost un balon meteorologic sau un OZN? De ce sunt uciși martorii incidentului? Cine este femeia în alb? De ce organizația vrea să îl lichideze pe Robert? Ce secret va descoperi Robert? Va reuși Robert să rămână în viață ca să dea în vileag conspirația? Ce fel de conspirație este?

A fost o poveste frumoasă pe care am savurat-o și am trăit-o din plin la intensitate maximă.
O carte interesantă pe care o recomand fanilor autorului și ai genului thriller.

Nota pe care îi ofer cărții este 8,75.

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

Participa si tu la comentarii:


  1. Felicitari Lothlorien! :ap: :ap: :ap:

  2. :ap:

  3. :zece_din_zece:

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.