Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Dansul pasiunii – de Mary Jo Putney

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

 

DANSUL PASIUNII

de Mary Jo Putney

 

Titlul în engleză: Dancing on the wind

Număr pagini: 420

An apariţie: 1994

Seria Fallen AngelsTunete şi trandafiri,  Taina conteseiDansul pasiuniiCălătorie spre iubire,Curcubeie sfărâmateRâul de focO iubire imposibilă

Editura Lira/Litera

Traducere: Ruxandra Târcă

Listă cărţi Mary Jo Putney – clic

 

După ce am citit „Taina Contesei” şi „O Iubire Imposibilă” de Mary Jo Putney, era musai să citesc DANSUL PASIUNII (420 pagini). Bine am făcut.  M-a cam pus pe jar povestea şi asta din pricina faptului că autoarea a ţinut foarte bine ascuns secretul lui Kit Travers şi nu puteam să nu mă întreb despre ce poate fi vorba. Interesantă şi frumoasă povestea. Mi s-a părut interesant şi faptul că i-a dat o notă sexuală, lucru la care nu mă aşteptam şi mi s-a părut interesant să văd – oarecum- cum erau lucrurile pe atunci.

Nu mă aşteptam nici să găsesc o poveste cu fraţi gemeni, ba chiar de două ori, nici să pună accent pe legătura deosebită dintre aceştia.

 

Lucien, lord de Strathmore  zis şi Lucifer, membru al grupului Îngeri Căzuţi, decide să se infiltreze în Clubul Demonilor. Infiltrarea lui în acest club, i-o scoate în cale pe nechibzuita, fermecătoarea – aş adăuga şi mincinoasa 😛 – Kit Travers.

Kit Travers îşi căuta sora geamănă dispărută, Kira sau Cassie James – nume de teatru. După ce au rămas orfane, Kit a rămas să locuiască împreună cu mătuşa ei Jane, iar Kira a ales calea nedreaptă, cea a teatrului şi a desfrâului, alegând să joace rolul de stăpână pentru diverşi bărbaţi puternici. Kit ştia că cel care a răpit-o era cu siguranţă din Clubul Demonilor, dar ca să afle şi numele acestuia trebuia să participe la diverse evenimente organizate de ei sub masca a diverse personaje, apoi să ajunge în camerele lor şi să caute după dovezi. În cadrul acestor evenimente avea să fie prezent şi Lucien, iar cum micuţa Kit obişnuia să intre în belele, Lucien o salva din mâinile bărbaţilor, iar la final se alegea cu o altă minciună din partea lui Kit. Asta până într-o seară, tot după un eveniment (evenimentele lor aveau ca final diverse orgii sexuale) de-al Diavolilor, Kit fugea de Harford şi astfel a ajuns în camera lui Lucien.  Evident că el o scapă de diavol, dar nu doar atât, ba chiar o face a lui şi o cere în căsătorie pentru că i-a luat onoarea de fată. Kit nu putea să mai nege sentimentele pe care le nutrea faţă de el, dar nici nu îi acceptă cererea în căsătoria pentru că avea impresia că Lucien o s-o alegă pe Kira după ce o s-o întâlnească.

 

La început mă tot întrebam de ce autoarea vrea să cupleze un bărbat atât de bun ca Lucien cu o mincinoasă atât de mare şi o femeie atât de dură cum era Kit. Tot aşteptam să îi schimbe personalitatea, dar văzând că rămâne la fel de răutăcioasă, chiar speram ca Lucien să se îndrăgostească de Kira 😛 . Se pare că biata Kit doar îşi juca rolul foarte bine, iar ea era în rolul Kirei. M-am liniştit văzând că era o fată bună şi dornică să iubească şi să fie iubită. Oho, dar ce bucurie a fost pe mine că autoarea a făcut la final jocul cu Lucien, adică momentul în care Lucien o respinge pe Kit.

Mai spuneam că s-a pus accentul pe relaţiile dintre gemeni. Nu doar Kit şi Kira era gemene şi comunicau de la distanţă, ci şi Lucien şi Elianor, sora pe care a protejat-o până în ultimul moment, dar a murit la o vârstă fragedă.

 

Relaţia dintre surorile gemene, modul lor de a comunica, îi duce pe Kit, Lucien, Michael şi Jason Travers (marea dragoste a Kirei)  la castelul Raine, o ruină unde Kira era prizonieră şi  unde avea să fie violată de tot grupul Diavolilor şi apoi omorâtă.  O parte dintre diavoli erau minţiţi că femeile respective erau plătite să îşi joace foarte bine rolul, dar că nu sunt omorâte sau ţinute prizoniere în adevăratul sens al cuvântului. La un moment dat a fost eliberată Kira şi luată Kit, dar toată povestea s-a terminat cu bine şi nu au păţit nimic rău, nu ele.

 

 

Cum s-a petrecut această poveste, dar şi cum se termină o să aflaţi voi. Eu vă recomand această carte cu mare drag.

 

Dansul pasiunii-tile

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII


Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.