Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Geamana de gheata – de Jude Deveraux

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei

 

GEAMĂNA DE GHEAŢĂ

de Jude Deveraux

 

Titlul în engleză: Twin of Ice

Număr pagini: 443

An apariţie: 1985

Seria Chandler Twins: Geamăna de foc, Geamăna de gheaţă

Seria Taggert FamilyUn cavaler pentru mineGeamăna de gheaţăDulcea mincinoasăInvitaţia, Just curious, Holly, Change of heart

Editura Miron

Traducere: Andrei Dorobanţu

Listă cărţi Jude Deveraux – clic

 

Vă spuneam în recenzia cărţii „Geamăna de foc” că am o presimţire că următoarea carte o să fie mai frumoasă. Acţiunea a fost puţin mai interesantă, dar cartea „Geamăna de gheaţă” a căzut în mâinile unui măcelar. Nu credeam că cineva poate să-l egaleze pe Măcel sau să fie imediat sub nivelul lui. Andrei Dorobanţu are un limbaj pe care-l foloseau oamenii pe când locuiau în peşteri. E demn de dispreţ. Nu ştiu cine e şi nici nu mă interesează, dar să-şi folosească limbajul de baltă în casa lui, nu în cărţile autoarelor de cărţi romantice. Când spun „eroul cărţii”, voi la ce vă gândiţi? Aşa-i că arată frumos, cu un trup de admirat şi de invidiat, cizelat, cu un limbaj adecvat – chiar sofisticat şi cu mulţi bani? Eroul cărţii „Geamăna de gheaţă” a fost grăjdar, dar a muncit din greu şi a ajuns foarte bogat, ÎNSĂ din cauza lui Măcel 2, bietul Kane Taggert a părut un ţăran, un bădăran, un prost crescut şi m-a determinat să mă întreb „de ce naiba ar fi pus autoarea în scenă un asemenea erou?”. Nu pot să cred că Taggert a vorbit o carte întreagă, adică sute de pagini numai cu „pă” (pe), „dă” (de), ” ‘aide” (haide) s.a.m.d. Măcel 2 şi-a intrat atât de bine în rol încât la un moment dat a tradus la fel şi în cazul eroinei, Houdson Chandler – culmea tocmai când explica ea cum se comportă o adevărată doamnă. GROAZNIC! Cum mama naibii să scoată editura asemenea mizerii? Unde naiba le e mintea? Ei nu citesc şi nu corectează mizeriile traducătorilor?

Trecând peste traducere – care m-a enervat cumplit timp de multe ore – cartea a fost mai drăguţă şi cred că asta se datorează faptului că eroina a suferit mai mult, s-a simţit respinsă de Kane (mai multă vreme), în peisaj mai apare şi vechea lui iubire – tocmai bună să ne ţină pe jar, scena nunţii, scena de la cabană, scena de la închisoare, scena în care află Houston că a fost folosită în răzbunarea lui, sunt scene care au un oarecare impact asupra cititorului. Kane este genul de personaj care vă enervează (nu numai din cauza traducerii) pentru că este îngrozitor de încăpăţânat şi îngâmfat şi o face mai tot timpul pe Houston să sufere. Nu ştiu cum a putut autoarea să o chinuie atât de mult cu replicile lui Kane, acele replici în care îi spunea că îl doreşte doar pentru banii lui. Răzbunarea pe care o pregătea de ani de zile pentru Fenton, l-a tot măcinat, l-a înveninat, dar datorită dispreţului a ajuns un bărbat atât de influent. De Houston mi-a plăcut (în sfârşit laud doar eroina!) pentru că a fost teribil de răbdătoare, şi-a deschis inima şi a aşteptat să primească dragostea lui Kane. Nu pot să nu-mi amintesc cum s-a dus ea în ziua nunţii până la cabană deşi nu fusese vina ei pentru ce se întâmplase. Eh, măcar a fost spre binele lor şi scena a fost chair romantică.

Povestea lor de dragoste este tumultoasă şi au de trecut multe poduri, însă unde-i dragoste este şi curaj, chimie şi totul trebuie să se termine cu bine.

 

 

1892

După ce Fenton l-a izgonit pentru că a avut o relaţie cu fiica lui şi pentru că risca să-i ia averea, Kane Taggert a plecat în California. Aici a cumpărat o mină părăsită, cu banii primiţi de la Pam, fiica lui Fenton. Mina i-a adus câteva mii de dolari lui Kane, şi cu aceşti bani a cumpărat pământuri în San Francisco. A continuat să cumpere pământ şi să-l vândă la preţ mai mare, apoi a cumpărat o fabrică de cuie pe care a vândut-o la un preţ mai bun, apoi un tronson  de cale ferată s.a.m.d. până ce Kane a strâns o avere impresionantă şi s-a întors acasă. Ani la rândul a visat ca într-o zi Fenton să intre în casa lui, să fie de patru ori mai mare decât a lui Fenton, iar la masă să stea femeia pe care Fenton i-a refuzat-o, adică Pamela. Însă Fenton o căsătorise la scurt timp după ce Kane a plecat. În prezent, Pamela tocmai rămăsese văduvă şi avea un copil în vârstă de treisprezece ani. Kane nu plănuia să o ia de soţie pe Pamela, ci pe Houston Chandler, o tânără de viţă nobilă. Tot ce-şi doreşte Kane este să se căsătorească cu Houston, să-l înjosească pe Fenton şi apoi să o părăsească plin de indiferenţă.

Houston era logodită cu Leander Westfield, dar nu pentru mult timp. Pentru că primise o invitaţie de la Kane şi îşi dorea să-l viziteze, Houston a decis să facă schimb de roluri cu sora ei geamănă, Blair, astfel că o trimite să se întâlnească cu Leander. Houston află planul lui Kane de a o lua de soţie, iar Blair sfârşeşte prin a face dragoste cu Leander şi a-şi distruge reputaţia. Leander îşi asumă responsabilitatea şi doreşte să o facă soţia lui pe Blair, şi cum Houston simţea pasiunea pe care i-o stârnea Kane, acceptă să se căsătorească cu el. Însă relaţia lor nu este una bazată pe dragoste. Kane ştie că Houston l-a luat de soţ numai pentru averea lui, iar Houston aşteaptă ca soţul ei să vadă dragostea pe care i-o poartă. Dar o să poată vreodată Kane să-i observe dragostea? Poate el să creadă în cuvântul ei şi să uite de bani? O să se răzbune pe Fenton? De ce îi poartă atât de multă oră acestuia? Doar pentru că l-a izgonit? Ce se întâmplă atunci când revine Pam în viaţa lui Kane şi îi spune că îl iubeşte şi că au împreună un fiu? Pe cine alege Kane? De cine este el îndrăgostit?

 

Nota pe care o acord cărţii: 8/10

 

Geamana de gheata-horz

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei


Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.