Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

In the Dark de Lyla Sinclair

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

 

In the Dark

de Lyla Sinclair

 

 

Titlul în engleză: In the Dark

Număr pagini: 181

An apariţie: 2015

Seria Dark Minds: In the Dark

 

Mulțumesc Andra pentru descrierea cărții – 25 ianuarie 2017.

Cartea a fost una care m-a surprins plăcut și care m-a făcut să nu mă pot apuca de alta, după ce am terminat-o.

Are doar 181 de pagini pe Kindle, așa că a mers repede, dar am avut nevoie de ceva timp să o „rumeg”, după. Ana Villareal a suferit în copilărie o traumă majoră, fiind abuzată sexual la vârsta de 11 ani, dar frica ei de întuneric își arată rădăcinile abia spre sfârșit (și aici nu pot spune mai multe, pentru că asta e una dintre situațiile care te țin în tensiune pe parcursul întregii povești).

Damien își are și el demonii lui, dezvoltați într-o copilărie abuzată, dar care iubește întunericul, mai mult la propriu, decât la figurat. Sincer, citind despre abuzurile la care sunt supuși anumiți copii – și asta e încă o realitate, din păcate – mă întreb dacă nu ar trebui fiecare persoană ce va deveni părinte să își facă niște testări măcar pe linie psihologică, iar alții chiar psihiatrică! Ana și Damien se cunosc pe internet, unde discută prin chat, relația lor trecând de 6 luni. Relație e cam mult spus, dar o luăm ca atare.

La un moment dat, într-o clipă de singurătate cruntă, Ana îi trimite numărul ei de telefon lui Damien, care o sună, într-un final. Cu toate că el e conștient de multele neajunsuri, de stilul lui de viață ciudat, se simte la rândul său foarte singur și reacționează din impuls. M-a impresionat enorm faptul că singurătatea lui se datorează unei devieri majore de comportament, spre zona psihiatrică, dezvoltată în copilărie în urma abuzurilor psihice, în cea mai mare parte. Și aici iar mi-au dat lacrimile – na, am devenit o plângăcioasă în toată regula – dar chiar m-a pătruns suferința lui, dar mai ales acceptarea ei de către Damien.

Și aici ne izbim de nesiguranța fiecăruia, de nevoia umană de a avea pe cineva lângă, fizic vorbind, de a fi înțeles și îndrăgit, în ciuda a ceea ce prezentăm și reprezentăm. Povestea lor e una destul de „tare”, e una „dark” – dacă tot am descoperit genul – care m-a făcut să reflectez asupra a ceea ce poate însemna viața pentru unii și necesitățile considerate uzuale, dar considerate normale. Relația lor e una de genul „ping-pong” și fiecare încearcă să își satisfacă niște necesități mai mult mentale, dar și fizice, reprimate prea mult.

Chiar dacă povestea are câteva scene mai tari, nu știu dacă editorii au pus-o la categoria respectivă doar pentru că atrage cititori sau chiar așa e considerată. Eu una, nu am văzut-o așa (atunci ar trebui și multe dintre cărțile de epocă, pe care le îndrăgesc, să fie astfel categorisite), mai ales că am văzut că autoarea are alte cărți cu scene tipice de bdsm, unele cu scene „tough” chiar și pentru genul ăsta. Chiar dacă e o carte scurtă, mi s-a părut intensă și răvășitoare.

Nu se termină chiar cu happy-end și cu tortulețe cu inimioare roz, dar măcar îți lasă o speranță că fiecare personaj își va putea găsi drumul prin negură.

Mi s-a părut o carte de 10.

Am văzut că această carte face parte dintr-o serie și că are continuări, pe care încă nu le-am găsit. Mai caut și pe alte site-uri.

 

 

Copertă USA:

in the dark

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

Participa si tu la comentarii:


  1. Mulțumesc, fm.

    Eu îi dau 10. Chiar mi-a plăcut intensitatea cărții.

    • Felicitari, Andra! :ap: :ap: :ap:

    • Alexandra: Mulțumesc. Sa știi ca nu părăsesc genul deja îndrăgit, doar ca mai variez. :panda1:

    • Știu, Andra. Și eu mai variez uneori. Chiar marți am citit o carte de Sandra Brown, nou apărută – Fiorii primei iubiri. A fost foarte faină. Ti-o recomand.

    • Mulțumesc, Alexandra. Eu am un fel de ghimpe împotriva ei, de prin tinerețe. Era proaspat apărută pe piața și toată lumea o cita, dar vremurile erau prea „tinere” pentru perioada imediat de după revoluție. Așa ca, am prins un fel de aversiune în subconștient. Dar poate o voi încerca. Acum mă lupt cu o carte de peste 1300 de pagini în engleza. Foarte frumoasa, dar parcă nu se mai termina… Bine, și timpul meu e limitat la foarte puțin, seara…

    • @Andra: Până la cartea asta, nu m-a atras nicio carte de a ei, și nu stiu dacă mă va mai atrage..
      Acum am revenit la Historical Românce, citesc cartea lui Lorraine Heath. Lectură plăcută! :reading5:

    • Merci, la fel

    • @Andra: inteleg ca este o carte dark mai mult la nivel emotional decat erotic.
      prezentarea ta este interesanta si atragatoare, imi place si ma face sa imi doresc sa citesc cartea.
      mi-ar fi placut ideea unui happy end fulminant :mrgreen:

    • Dovis: asa e. De ăsta m-a „atins”. E foarte emoționantă. Am mai citit câteva cărți ale autoarei, dar mă mai gândesc dacă sa scriu despre ele. Sunt kinky rău. Dar poate am sa spun câteva cuvinte, doar ca diversificare. Asta are altceva în poveste. Nu mi s-a părut superficiala, ba din contra

  2. :yeah: :yeah: :ap:

  3. Suna bine, Andra. O sa o caut si eu!

  4. Multumim Andra! :ap: :ap: O recenzie imbietoare! :zece: Te mai asteptam si cu alte povestii in care sa iti expui parerea :hallo4:

  5. Suna interesant! Cred ca o sa o citesc si eu!
    Am o rugaminte pentru viitor. Nu mai spune cum se termina!!!! :des: :des:

    • Eva: Pai, nu am spus. Doar o opinie,dar finalul e… mortifiant. Te cutremura. Și cu asta, gata. Tac. Nici măcar nu am pomenit de o chestie care te cutremura și te tine în șah pe parcursul întregii cărți . Și care se arata la sfârșit a fi. … vedeți voi… :hide5: Oricum, nu îți dai seama de multe chestii decât la final. Cartea chiar te tine în priza rău de tot, și totuși, nu te aștepți la sfârșitul pe care îl are. Chiar e imprwdictibil. E bine asa? :crazye:

  6. Multumim Andra! :yeah:

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.