Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Legile iubirii – de Christina Dodd

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

 

LEGILE IUBIRII

de Christina Dodd

 

Cumpara cartea Legile iubirii

Titlul în engleză: Rules of attraction

Număr pagini: 302

An apariţie: 2001

Seria GuvernantelorDragoste şi abandonLogodnă în înalta societateLegile iubiriiÎn cele mai nebuneşti visuriIspitaMireasa mea favorită, Arta iubirii, Suflete perecheAleasa prinţului

Editura Alma/Litera

Traducere: Adrian Glosic

Listă cărţi Christina Dodd – clic

 

Cum mi s-a părut cartea? Povestea este simplă, dar este salvată de ideea de a reîmpăca un soţ şi o soţie după aproape un deceniu, de dorinţa de răzbunarea – care din fericire nu mi s-a părut deranjantă, uneori de simpatia personajelor principale, dar mai ales de simpaticele mătuşi. În mare parte, cartea s-a axat pe revenirea lui Hannah în viaţa lui Dougald, pe disputele dintre ei, pe găsirea unei căi de mijloc ca dragostea lor să se poată desfăşura în voie, pe drăguţele mătuşi care lucrau de foarte mult timp la o tapiserie cu şi pentru Maiestatea Sa Victoria, regina Angliei, cât şi pe pregătirile pentru primirea acesteia din urmă.

La eroină am apreciat curajul şi dorinţa de a lupta pentru fericire. La Dougald mi-a plăcut inclusiv numele lui enervant – l-am botezat numai Douglas :chic:. Mă aşteptam ca el să fie mult mai răzbunător şi mai rău cu ea, dar a fost sensibil şi Hannah a fost un punct extrem de sensibil pentru el. Uimitor mi s-a părut că el se obişnuise cu faima de ucigaş. M-am supărat puţin pe Hannah că nu a lămurit lucrurile încă de la început, dar în primul rând este o carte şi trebuia să se tragă cumva de poveste, iar în al doilea rând, m-am întrebat ce aş fi făcut eu în locul ei. Evident, am răspuns că aş fi tăcut la început.

Despre criminal(i) pot să spun că l-am bănuit pe Seaton şi pe Charles. Bineînţeles că nu pot să vă spun cine au fost ucigaşii reali, dar au fost o surpriză pentru mine. Surpriză a fost şi scena cu capela – cea de mai târziu – dar nu vă spun ce s-a întâmplat :chic:.

 

În urmă cu nouă ani, Hannah Setterington- fondatoarea Distinsei Academii de Guvernante – era o tânără căsătorită cu Dougald Pippard, proaspătul conte de Raeburn. Nu au avut copii şi a ales să-l părăsească înainte de a se lega astfel de un bărbat care părea să o manipuleze. În anii care au urmat, a încercat să nu se gândească la soţul pe care l-a abandonat şi s-a axat pe rolul ei de directoare în cadrul academiei. De curând, Dougald i-a dat de urmă prin intermediul prietenelor ei şi a invitat-o la castelul Raeburn. Era timpul să-şi înfrunte trecutul, dar cât de pregătită era ca să-l înfrunte pe soţul ei? Cum ar fi putut el reacţiona când o avea în faţă după atâta amar de vreme? Ea l-a părăsit şi el a fost văzut de toţi ceilalţi asemeni unui criminal, a unui bărbat care şi-a ucis fără milă soţia. Aveau la dispoziţie trei opţiuni: să meargă în continuare cu această minciună, să se împace sau să o ucidă pentru a transforma minciuna în realitate. Tot ceea ce el îi cere lui  Hannah este să aibă grijă de mătuşa lui – doamna Spring.

Acceptă ea să aibă grijă de mătuşa Spring şi de prietenele ei? Se lasă ea prinsă în capcana şi dorinţa de răzbunare a lui Dougald? Cu excepţia dorinţei de răzbunare, iubirea îşi mai poate face loc între ei? Cum ar putea Hannah să-i arate de ce l-a părăsit cu ani în urmă, fără să producă o ruptură mai mare între ei? Dar ce i-a despărţit? Cine încearcă să o ucidă pe Hannah?

 

Nota pe care o acord cărţii: 8,8/10 – pentru continuarea iubirii după nouă ani.

 

Legile iubirii

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII


Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.