Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Leo – de Mia Sheridan

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.3/10 (8 votes cast)

 

LEO

de Mia Sheridan

 

Titlul în engleză: Leo

An apariţie: 2013

Număr pagini: 210

Seria Leo: Leo, Leo’s chance

 

Nu credeam că o să citesc această carte prea curând. Nici nu ştiu cum de am ajuns să o cumpăr, însă ceea ce m-a convins să o citesc a fost mail-ul celor de la Amazon, care au revenit după un timp şi m-au întreabat ce vot acord cărţii. Am dat clic din curiozitate şi am văzut că din peste 750 de voturi a strâns 4,6 steluţe. M-a surprins plăcut şi mi-am spus că este următoarea cartea pe care o citesc.

Nu citisem descrierea, dar mi-am zis că trebuie să fie ceva în stilul tinerilor şi aveam nevoie de o astfel de poveste. Ulterior am citit descrierea cărţii şi ceea ce m-a atras cel mai mult a fost mediul în care crescuseră cei doi, dar şi promisiunea pe care şi-o făcuseră înainte să fie separaţi. Şi nu doar atât… Când în viaţa lui Evie apare Jake, aflăm că Leo, bunul lor prieten comun, murise cu un an în urmă într-un accident. A fost o scenă care m-a întristat şi mai tare şi m-a făcut să îmi rezerv un moment, să mă opresc din citit şi să îmi imaginez ceea ce descoperisem până atunci – copilăria lor dură, separarea, moartea lui, timpul care nu se mai putea întoarce, suferinţa lui Evie şi toate trăirile care vin la pachet. M-am tot agăţat de speranţa că poate Jake este Leo, dar cu fiecare pagină citită, atât pentru eroină, cât şi pentru mine murea speranţa aceasta. Şi totuşi, m-am întrebat de ce era atât de prezent, deşi era mort, dar cel mai tare m-a pus pe gânduri scena în care Evie discuta cu Gwen (genul de femeie nesuferită), iar aceasta din urmă îi spunea că Jake o să iubească veşnic o anumită femeie. Şi atunci m-am gândit la dragostea puternică dintre cei doi copii. Dar cum ar fi putut ea să nu îl recunoască? Este o bună întrebare, iar răspunsul este pe măsură sau chiar peste.

Autoare îmbină secvenţele, uneori introducând scene din copilăria lui Leo şi Evie. Pentru că tot le menţionez numele, ţin să spun că mi-a plăcut mult ce nume a ales pentru cei doi („leu” vs. „frumuseţe, radiant, alune”). Pe Jake l-a creionat cu personalitate zdravănă şi este direct (poate prea 😀 ) atât în vorbe, cât şi în fapte, dar se şi explică atitudinea lui. Clar, ştie ce vrea şi îi spune lui Evie de la bun început.

Stilul mi s-a părut rareori bizar sau greu de înţeles ideea/mesajul (la descrieri), dar este o poveste cu dramă, romantism şi erotism. Este o carte +18 şi nu o să mă bag să o recomand. Las la alegerea fiecăruia, însă mie mi-a plăcut din câteva puncte de vedere, din pricina anumitor scene, a greutăţii poveştii celor doi.

Lectură plăcută!

FM,

 

 

Descrierea cărţii:

Evie şi Leo au copilărit împreună într-o casă cu asistenţi maternali. Fusese prietenul ei cel mai bun şi şi-ar fi dorit să nu fie vreodată separaţi, însă Leo a fost norocos, şi adolescent fiind, acesta a fost adoptat de o familie. Evelyn Cruise, alintată Evie, se bucura pentru el, mai ales că nu se întâmpla des ca unul de vârsta lor să îşi mai găsească un cămin. Şi totuşi, ştia cât de singură o să se simtă şi nu putea să nu-şi simtă inima rănită. Timpul şi spaţiul avea să îi despartă, rămânând doar cu promisiunea că într-o bună zi ar putea să se reîntâlnească. Leo fusese cel care îi jurase că o să îi scrie imediat după ce o să ajungă în San Diego şi îi ceruse să îi răspundă la scrisori. Îi spusese că o să o caute într-o bună zi, însă asta fusese ultima dată când îl mai văzuse sau auzise pe Leo. De atunci, opt ani trecuseră, dar el nu făcuse vreun pas spre ea.

Deşi Evie a crezut că prietenul ei din copilărie o uitase, aceasta s-a înşelat. Asta până când s-a simţit urmărită de un bărbat şi l-a întâlnit pe Jake Madsen, un foarte bun prieten de-al lui Leo. Acesta din urmă îl trimisese să ducă la bun sfârşit jurământul făcut lui Evie. Dar cu ce preţ, dacă nu cel al  suferinţei? Evie află că Leo a murit, dar în acelaşi timp moare o părticică din ea şi renaşte o alta atunci când se îndrăgosteşte de Jake.

Dar cine este acest Jake şi ce ascunde el? De ce Leo nu a căutat-o în toţi acei ani, dacă a ţinut să îşi respecte promisiunea făcută? Oare ce simte Evie cu privire la moartea lui Leo? Dar faţă de trecutul lui Jake? Oare ce o să se întâmple între Evie şi Jake?

 

Nota pe care o acord cărţii: 9,3/10

 

Leo-horz

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +6 (from 6 votes)
Leo - de Mia Sheridan, 9.3 out of 10 based on 8 ratings

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

Sectiune comentarii

41 comentarii la "Leo – de Mia Sheridan"

avatar
 
smilegrinwinkmrgreenneutraltwistedarrowshock???cooleviloopsrazzrollcryeeklolmadsad!?ideahmmbegwhewchucklesillyenvyshutmouthroll2orator1eating1lummuzica_2crazyeheart5love87sad_plechallo4palariehallo_10apgandesczecezece_din_zece-??-jperetib=))helpxla_multi_anibere_bereglob_cristallaugh90love_flagimbratisarebat1felicitaribatut_covoarein_gradinallovehaplobarmanhanlodesteptarea*bolnavcalcatyeahpanda1haha1hallogirl10bir1hol1scos_limbacloud9hula1reading5zidbored50sleepnobahdesnice7booksfreez1heart1chicpev1ceai_tare_1hallo3dancingsa_bemhaha2
  (Click ca sa te abonezi via e-mail)  
aboneaza-te la:
LidiaP
(cititor)
LidiaP

FM , pe GR are nota 4,16 din 17000 de voturi,m-ai facut tare curioasa si pare o carte ca mi-ar place.Am pus-o pe lista „de citit”!

eny
(cititor)
eny
Votez cartea cu :
     

O carte foarte frumoasa, ca de altfel toate cartile scrise de Mia Sheridan. Recomand aceasta autoare si mi ar place sa-i fie traduse cartile si la noi. Acord nota 9.5 acestei carti doar pentru ca Becoming Calder si Finding Eden sunt carti de nota 10 +.

Maria B
(cititor)
Maria B
Votez cartea cu :
     

LEO -- MIA SHERIDAN

Inca de cand am citit recenzia frumoasa al lui FM, am fost intrigata de aceasta carte. M-am intrebat de ce cartea are ca titlu numele unui individ decedat? Sau de ce exista o continuare cu titlul Leo’s Chance? Am avut o experienta urata cu o astfel de carte/serie, in care unul dintre personajele masculine principale, cel preferat de mine, moare. Asa ca am inceput-o cu maxima prudenta. Acum vreau doar sa va rog ca sa deduceti care-i faza cu tilurile, pentru ca urmeaza cate spoilere, si nu as vrea sa stric surprizele. Asa ca pentru unii dintre voi asta inseamna sa va opriti aici, si sa-mi cititi parerea doar dupa ce ati parcurs cartea.
Leo este cartea de debut al Miei si parerea mea e ca a facut o treaba foarte buna. Este o poveste extraordinara, care pe alocuri m-a marcat, si pe altele m-a deranjat. Insa este o frumoasa poveste de dragoste, a inceputurilor noi, a iertarii si a vindecarii.
Trecutul …
Evie este o fetita deosebita careia viata i-a impartit o mana de carti proaste. Avand o mama denaturata, a permis sa fie molestata de diversii ei iubiti slinosi. Dar Evie s-a ridicat asupra acestor experiente. A gasit evadare in povestile minunate pe care le-a inventat. Mutata dintr-o casa in alta, avand parinti maternali dezinteresati, ea a reusit sa lege prietenii mai puternice decat cele de sange. Si unul dintre acesti prieteni a fost Leo, un baietel mai mare decat ea cu un an, care a ajuns in mana sistemului tot din pricina abuzurilor la care a fos supus de asa zisi parinti. Prietenia lor s-a transformat in ceva mai mult pe masura ce cresteau. Iar cand in adolescenta, Leo este adoptat, cei doi isi fac promisiuni unul altuia. Iar Evie a ramas in urma, asteptand ca Leo sa inceapa sa-si tina promisiunile, dar acestea niciodata nu au fost implinite.
Leo a fost folosit de cand se stie. Tatal sau il folosea ca sac de box, pentru singurul motiv ca a fost produsul aventurii mamei sale. Mama lui l-a folosit pentru a-l ingriji pe Seth, fratiorul retardat pe care Leo l-a iubit cu forta unui frate mai mare. Dar Evie l-a acceptat asa cum era, fara sa ceara nimic ci oferindu-i mangaiere si povestile ei fantastice. Insa el dorea sa-i daruiasca totul lui Evie, protectie, alinare si dragoste. Pe cand au ajuns la adolescenta, el a fost adoptat, si astfel dragostea lor care abia a inceput sa infloreasca, a fost retezata. In chip de ramas bun, cei doi si-au jurat ca se vor astepta. Ca nu se vor darui nimanui, pentru ca ei doi apartin unul altuia.
Prezentul …
Evie a iesit din sistem in urma cu patru ani. Insa cel mai important e ca nu s-a lasat invinsa de sistem, si nu s-a lasat prinsa in cercul vicios al abuzului de nici o forma. In schimb are doua slujbe decente, care o ajuta sa-si acopere nevoile. Dar Evie are vise mari, aceea de a deveni scriitoare, asa ca este concentrata pe telul ei. Viata ei a devenit o rutina confortabila, dar este multumita pentru ca nu mai e dispusa sa-si asume riscuri. Nu de cand ultima data si-a riscat inima si si-a pierdut-o. Au trecut opt ani de atunci, iar Evie inca nu-si permite sa se gandeasca la baiatul care a parasit-o, luandu-i inima. Cateodata, insa destinului ii place sa-ti joace cate o farsa, iar Evie se gaseste din nou in situatia in care este pe punctul sa-si piarda inima.
Jake a primit si el de la viata cateva branciuri, care aproape ca l-au distrus. Rusinea si vina il macina pe dinauntru. Trauma si experientele autodistructive l-au deteriorat, lasandu-l tanjind dupa dragostea unei singura persoane. Trecutul sau este invaluit in mister iar prezentul in mult farmec. Si Evie este fermecata de el. Dar nimic nu este ce pare, si in armura lui stralucitoare incep sa apara fisuri. Evie i-a ignorat pe majoritatea deoarece instinctul ii spunea sa se increada il el. Insa curand minciunile incep sa se adune, iar Evie s-a saturat. S-a satura sa se pastreze pentru un baiat care nu a dorit-o. S-a saturat sa fie tinuta la distanta de singurul barbat pe care l-a iubit dupa Leo. Dar cel mai mult s-a saturat sa astepte. Vrea raspunsuri si le vrea acum!
Dar raspunsurile nu sunt usor de ascultat. Si unele explicatii sunt prea greu de dat. Cand doua imagini ale doi baieti se suprapun formand una, Evie este nevoita sa aleaga. Fie iarta si uita, fie se agata de resentimente si renunta la marea ei iubire. Oare e posibil ca inima sa-ti fie franta de doua ori, de acelasi baiat? Si sa scapi nevatamata?
Nota 9!

charm
(cititor)
charm
Yulya
(cititor)
Yulya

@Maria B: ap ap ap ap

Maria B
(cititor)
Maria B

Yulya -- imbratisare

Anais
(cititor)
Anais
Maria B
(cititor)
Maria B

Anais -- ^__^

dovis
(cititor)
dovis

@Maria B: nu stiu de ce am aceasta senzatie de tristete cand citesc comentarii despre aceasta carte.
multa emotie in cuvintele tale si recenzia este plina de o caldura care trezeste interesul pentru lectura acestei povesti.
inca oscilez intre curiozitate si retinere.

Maria B
(cititor)
Maria B

dovis -- sa nu ai nici o retinere, pentru ca nu este chiar atat de trista. Sunt doar eu melancolica …

cindy
(cititor)
cindy citeste: bookaholic-guy.blogspot.ro

Multumesc ca ai anuntat de spoilere. Si pe mine ma tenteaza cartea, asa ca avertizarea e bine-venita.

Maria B
(cititor)
Maria B

cindy -- am incercat sa dezvalui cat mai putin. Doar cateva indici mai mult sau mai putin evidente, dar de povestit nu am povestit-o. Ar fi prea multe de zis si mult prea multe emotii de procesat.

Eva
(cititor)
Eva
Eva
(cititor)
Eva

@Maria B: Si se termina asa, in ceață? Sau nu ai dezvaluit tu finalul? Interesanta cartea. ap

Maria B
(cititor)
Maria B

SimonaN -- nu se termina in ceata, ba mai mult are un final frumos si un epilog care sa-ti topeasca inima. Dar nu am vrut sa dezvalui prea multe pana nu citesc si punctul lui de vedere. mrgreen Plus ca imi place sa fiu misterioasa! wink

Dia
(cititor)
Dia
Votez cartea cu :
     

LEO de Mia Sheridan este o carte profunda, plina de sentimente puternice, cu personaje deosebite si multa, multa dragoste heart5
Mia Sheridan ne introduce repede in poveste. Aflam ca Evie si Leo au o legatura foarte stransa pentru varsta lor, 14 si respectiv 15 ani. Cei doi au fost crescuti de asistenti sociali, insa au gasit unul in celelalt prietenul de care fiecare avea nevoie. Pe masura ce au crescut, sentimentele lor s-au transformat in ceva mai mult, iar primul lor sarut ii lasa pe amandoi fara suflare heart5
Leo este adoptat si afla ca va pleca in San Diego cu noua lui familie, insa ii promite ca-i va scrie des si ca atunci cand va implini Evie 18 ani va veni sa o ia pentru a-si construi o viata impreuna. Din pacate juramantul pe care i-l face este incalcat. Evie afla dupa 8 ani ca Leo a murit intr-un accident de masina, iar bunul lui prieten Jake i-a promis pe patul de moarte ca o va cauta sa verifice daca Evie e bine, fericita.
Mi-a placut enorm stilul scriitoarei. A fost o surpriza TARE placuta mrgreen
Este cartea de debut a autoarei, dar si prima carte a Miei Sheridan pe care o citesc si va marturisesc ca m-a acaparat de la prima pagina. Nu are decat 214 pagini, se citesti foarte repede, limbajul este unul uzual, insa pune extrem de mult accent pe trairile lor interioare.
Povestea ne este prezentata din prisma lui Evie, care l-a iubit pe Leo cu puritatea tineretii. L-a asteptata, a visat la el si in ciuda faptului ca i-a rupt inima cand el nu i-a scris si nu a mai cautat-o, l-a pastrat in sufletul ei.
Evie se indragosteste de Jake si ignora gandurile care o poarta catre Leo, insa secretul pe care il ascunde acesta o da peste cap, din nou.
Epilogul este absolut fabulos, dulce! heart5 Cei doi se iubesc cu o pasiune nebuna, profunda, extraordinara!
Desi povestile lor sunt triste, la baza, totusi ma bucur ca au gasit in ei puterea de a merge mai departe, de a visa si de a fi fericiti in final.
Nota mea este 10+ si cred ca imi va ramane mult timp in suflet cloud9

Dia
(cititor)
Dia

Multumesc frumos pentru aprecieri!
Dovis, cartea nu e chiar atat de trista mrgreen dar este tare emotionanta wink

dovis
(cititor)
dovis

@Dia: ma bucur ca te-a prins si pe tine aceasta autoare.
si Simona si Maria B sunt super incantate de ea -- o am si eu in program, nu m-am grabit pentru ca am inteles ca sunt foarte triste si emotionante si te solicita mult sufleteste.

charm
(cititor)
charm

@Dia: yeah o prezentare foarte frumosa.

Yulya
(cititor)
Yulya

@Dia:O carte emotionanta,la fel ca si recenzia ta!Multumim Dia imbratisare si mie imi plac astfel de povesti!

cindy
(cititor)
cindy citeste: bookaholic-guy.blogspot.ro

O carte frumoasa, dar foarte trista. Acesta e motivul pentru care nu am continuat lecturarea altor carti a autoarei… Felicitari pentru recenzie. ap

Eva
(cititor)
Eva

@Dia: E fantastică această autoare! Mie imi place foarte mult. Citeste Archer”s voice sau Kyland. Sunt fantastice! Cu siguranță au rămas in sufletul meu!

Dia
(cititor)
Dia

Simona, multumesc frumos pentru recomandari! yeah Le am in plan, daca tot am descoperit-o zic sa nu o „parasesc” prea curand.
Iar am schimbat complet lista de carti in asteptare chic Imi pusesem in gand sa citesc in curand Jocurile foamei … si multe altele mrgreen

Anais
(cititor)
Anais

@Dia:
Imi va ramane si mie-n suflet recenzia ta! yeah

Dia
(cititor)
Dia

Anais, ce lucruri drăguțe ai putut sa-mi scrii love87

Alexandra
(cititor)
Alexandra

@Dia: ap ap zece_din_zece zece heart1 love_flag

Anais
(cititor)
Anais

@Dia:
love_flag

Eva
(cititor)
Eva
Votez cartea cu :
     

LEO -- MIA SHERIDAN
O carte minunata! Emotioanta, dulce, romantica, un pic trista, dar totusi minunata. Nici nu puteam sa ma astept la altceva de la acesta autoare.
Evie si Leo sunt doi tineri crescuti departe de parintii lor naturali. Sunt crescuti de asistenti sociali reci care pun mai mult pret pe cecurile incasate decat pe fericirea acestor copii. Astfel, ei isi gasesc linistea unul in altul. Inca de la inceput, de cand s-au cunoscut, Evie la 10 ani, iar Leo la 11 ani, ei stiu ca intre ei e ceva special. Initial sunt prieteni, ca un frate si o sora, dar apoi sentimentele se transforma si ei incep sa simta ceva mai mult. Sunt atrasi unul de altul, dar intr-un mod frumos, inocent si stiu cand au ea 14 ani, iar el 15 ca isi vor petrece viata impreuna.
Leo este adoptat si ii promite lui Evie ca se va intoarce dupa ea cand va implini 18 ani si o roaga sa il astepte. Pleaca impreuna cu noua familie si ea nu mai aude nimic de el.
Acum Evie este adult, munceste din greu pentru a-si plati chiria si pentru a-si asigura traiul de zi cu zi si e mandra de realizarile ei.
De un timp o tot urmareste un barbat superb si e confuza caci nu stie ce ar putea vrea de la ea un astfel de barbat, dar nu ii e teama de el, ci dimpotriva.
El e Jake, un tanar om de afaceri, de succes, care ii spune ca l-a cunoscut pe Leo. Evie e confuza, nu vrea sa isi aminteasca de Leo caci a suferit prea mult si se simte tradata de el.
Dar e atrasa de Jake, se simte in siguranta langa el si nu vrea sa stie nimic de Leo. Pur si simplu isi blocheaza mintea, caci amintirile sunt prea dureroase.
Incepe o frumoasa poveste de dragoste intre cei doi si desi nu toate lucrurile se leaga si Evie nu stie mai nimic despre Jake, are incredere oarba in el si incepe sa il iubeasca din tot sufletul.
Dar Jake ascunde un secret urias.
Evident ca i-am iubit pe Evie, pe Leo si pe Jake. Niste oameni frumosi pe interior, dar si la exterior, de parca sufletele lor frumoase s-au reflectat si in realitate, care in ciuda loviturilor primite de la viata, au ramas frumosi. O carte care pur si simplu iti merge la suflet.
O carte frumoasa despre iubire, prietenie, loialitate, iertare si daruire. O recomand din tot sufletul.
Imi place talentul autoarei de a lua un om frant, lovit de soarta si de a-l face puternic, de a-l face sa razbeasca in viata fara ajutor, doar prin propriile puteri. Toate personajele ei sunt de admirat.
Nota mea este 10!

Anais
(cititor)
Anais
dovis
(cititor)
dovis

@SimonaN: minunata recenzie ap
cu recomandarile tale si ale Mariei B sunt convinsa ca merita citita, asa cum cred ca merita scrierile acestei autoare.

Lothlorien
(cititor)
Lothlorien

@SimonaN: ap ap zece Speram ca Mosul sa treaca pe lista de traduceri ca sa ne fericim si noi in viitor. mrgreen

cindy
(cititor)
cindy citeste: bookaholic-guy.blogspot.ro/?m=1

ap ap

Yulya
(cititor)
Yulya

@SimonaN:Mai are rost sa ma tot repet?Ca sper si imi doresc ca autoarele astea atat de bune sa fie traduse si la noi?Nu ma vede/aude nimeni chic Multumim pentru frumoasa prezentare,ma bucur sa citesc macar recenziile cartilor,daca de citit nu o sa am ocazia!

Alexandra
(cititor)
Alexandra
Dia
(cititor)
Dia

Superba recenzia ta!!! Mulțumim!

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.