Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Libertatea: „Contesa libertina” de Joanna Shupe

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

 

Contesa libertina

de Joanna Shupe

 

Aparitie: sambata, 14 noiembrie 2015, cu ziarul Libertatea

Preţ revistă + carte romantică:  13,99 lei

 

Titlul în engleză: The harlot countess

Număr pagini: ~ (in engleza)

An apariţie: 2015 (in USA)

Seria Wicked Deceptions / Minciuni periculoase: Ducesa curtezană, Contesa libertina, The lady Hellion

Multumim Andrei pentru aceasta descriere.

Descriere:

„În noaptea debutul lui Maggie, a izbucnit un scandal monstru, care i-a distrus reputația și a alungat-o din înalta societate. Simon Barett, conte de Winchester, a fost singura persoană care i-a luat cumva apărarea și măcar a întrebat-o și pe ea despre ceea ce s-a întâmplat. Dar apărarea lui s-a rezumat la atât, apoi s-a ferit de ea ca toți ceilalți. Disperată, Maggie a părăsit înalta societate și s-a măritat cu un bărbat destul de bătrân.

10 ani mai târziu, Maggie, acum Lady Hawkins, este văduvă și se întoarce la Londra. Dar e hotărâtă să trăiască așa cum îi fusese stabilită reputația cu ani în urmă: ca și cum ar fi fost o prostituată pe jumtătate irlandeză, care l-a sedus pe soțul celei mai bune prietene chiar în ajunul nunții lor și că nu se poate abține să nu-și ridice fustele pentru orice pantaloni în care mișcă ceva…

Maggie se simte zdrobită de trădarea din trecut a lui Simon Barett, conte de Winchester, care i-a întors și el spatele alături de ceilalți și începe să deseneze, sub un pseudonim masculin, cu scopul de a-l ridiculiza pe contele de Winchester, de acum o vedetă a parlamentului, prin scoaterea în evidență a traiului său desfrânat. Dar Simon nu și-o mai scoase din cap pe Maggie de când a văzut-o prima oară, în acea noapte groaznică. Așa că încearcă să vorbească cu ea și să-i ceară ajutorul pentru a da de caricaturistul care îi face viața amară.

Conform reputației proaste, chiar dacă nemeritate, Maggie se bucură de libertate mai mult decât orice femeie a acelor timpuri. Ea trăiește cu rănile din trecut, cu furia care a devorat-o în tot acest timp. Chiar de la reîntâlnirea lor, e clar că Simon o dorește. Chiar dacă în trecut el nu i-a fost alături când a avut atât de multă nevoie, Simon își propune ca, de data asta, să reușească să o cucerească și să-i demonstreze lui Maggie că nu ar fi chiar atât de vinovat.

Oare va fi iertat pentru lipsa lui de intervenție din trecut? Oare Maggie reușește să șteargă furia și durerea care au măcinat-o timp de 10 ani? Și dacă reușesc, peste ce trebuie ei să treacă?

Din nou, rating-ul nu pare a fi prea mare, dar am mai văzut cărți cotate slab, care nouă ne-au plăcut mult. Se pare că autoarea a marjat mult pe suferința eroinei și pe sentimentele ei pline de amărăciune. Eu abia o aștept, Ducesa curtezană plăcându-mi foarte mult, fiind, se pare, în același stil…

 

Mulțumesc Andra pentru recenzia cărții – 14 noiembrie 2015.

Contesa libertină. Am reușit să o termin, după ceva întreruperi. Abia așteptam să o citesc!! Și nu m-a dezamăgit.

Așa cum am scris și în rezumat – pe care l-am făcut după ce am preluat niște prezentări de pe diferite site-uri – acțiunea este incitantă. Maggie pășește în viața mondenă cu inocență, cu încredere, cu Simon alături de ea, ca îndrumător desemnat de mama lu, prietenă a mamei ei de care se și îndrăgostește, dar are ghinionul să dea peste Omul negru – logodnicul prietenei ei – care îi face avansuri și care, respins fiind, îi înscenează toate mizeriile ce o fac să decadă în ochii societății, ba chiar îl fac pe Simon, care se îndrăgostise și el de ea, să o renege public. Ei ,tocmai această renegare din partea tuturor, dar mai ales din partea lui Simon, o duc pe Maggie la 10 ani de viață oarecum anostă, în care se vede nevoită să suporte bârfele și răutățile.

Ca erată la rezumatul meu inițial, trebuie să spun că Simon, conte de Winchester, nici măcar nu i-a adresat vreun cuvânt. măcar pentru a o lăsa să-și spună versiunea ei ci, din contră, la balul groaznic la care a fost catalogată ca ”târfă”, i-a întors spatele și la propriu și la figurat.

Și acum revin la opinia mea despre carte. Povestea lui Maggie și a lui Simon e plină de pasiune palpabilă, aprinsă, pe care o simți că e aproape să explodeze încă din primele pagini. Autoarea nu s-a pierdut în descrierea ticăloșiei prin care a trecut Maggie, ci a intrat direct în subiect, ceea ce m-a făcut să ”intru” în poveste încă de la început. După 10 ani de la catastrofala ei decădere, găsim o femeie matură, sătulă să înghită răutățile societății, care nu își dorește să le dea motiv de satisfacție, să se bucure de durerea ei adâncă, o rană neînchisă în sufletul ei.

După 10 ani Maggie ajunge să le dea cu tifla tuturor, inclusiv lui Simon, pe care nu îl poate ierta pentru dizgrația publică afișată, când ea îl considerase protectorul, eroul ei. De fapt, respingerea lui Simon este cea care o doare mult mai tare decât cea a societății, tocmai de aceea simte nevoia să se răzbune pe el prin caricaturi. Dar și să-i atragă atenția, inconștient, că ea încă mai există. Cu toate că și el suferă mult în acei 10 ani pentru că a pierdut-o, nu se poate opri să nu o dorească în viața lui, visceral chiar. Și aici nu vorbim doar de sex. Dar nici nu poate trece ușor peste ceea ce el a crezut că ar fi caracterul ei josnic.

Pe parcursul cărții, amândoi își aruncă cuvinte grele, tăioase, acuzatoare, care ies din frustrările închise de ani în inima fiecăruia și care deschid alte răni și le adâncesc pe cele existente. De aceea, căderea și urcarea relației lor te face să o trăiești intens, de la agonie la extaz și înapoi, și iar… până la happy end, normal… Simți mintal și visceral durerea dintre ei, dar și dragostea și pasiunea. Scenele erotice sunt superbe, adânci, dar descrise delicat, fără brutalități de limbaj, care să zgârie. Romantismul îl simți chiar în ciuda durerii pe care o emană fiecare. Iar, spre sfârșit, spiritul lor de sacrificiu e de înțeles. Cu toate că, aici, se putea ceva mai bine prezentat, mai în spiritul cărții. Parcă nu l-am simțit la aceeași intensitate.

Per total, Contesa libertină (de fapt, în carte apare ca ”târfa societății”, libertin fiind un termen blând care să descrie conținutul) este o carte care nu trebuie sărită; e pasională, romantică, incitantă, care transmite sentimente puternice cititorului. Pe ici pe acolo sunt ceva chestii cam trase de păr, dar puțin sesizabile. Mi-a plăcut că m-am reîntâlnit cu Julia și cu ducele de Colton. Era și normal, atât timp cât Simon a avut un rol esențial în împăcarea lor (personajele din Ducesa curtezană).

Nu știu dacă mai pot spune ceva, ca să nu descopăr chiar toată acțiunea cărții, care există din plin, cu răsturnări de situații și cu personaje simpatice sau malefice…

Nota mea: 9,8

contesa libertina

harlot

 

Cărţi romantice din colectia Iubiri de poveste (listă)
Carti Iubiri de poveste (noiembrie 2015)
Liste cărţi autoare

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.