Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Mireasa de la castel – de Iris Johansen

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei

 

MIREASA DE LA CASTEL

de Iris Johansen

 

Titlul în engleză: Winter Bride

Număr pagini: 254

An apariţie: 1992

Editura Miron

Traducere: Laurenţia Gorneanu

Listă cărţi Iris Johansen – clic

 

Mi-am zis să fac o mică pauză şi să mă destind cu o carte mai micuţă, aşa că am ales-o pe aceasta pentru că m-a intrigat descrierea – eroul se strecoară în castel şi dă peste o prinţesă. Nu m-a impresionat, ba chiar m-a dezamăgit. Nu mi-a plăcut ideea ca eroina să treacă de la tată la fiu, chiar dacă nu a întreţinut relaţii intime cu primul. Nu m-a atras nici ideea cu tabloul şi nici cea a întruchipării miresei. Eroina a fost prostuţă pentru că a îndurat anumite lucruri şi pentru că nu s-a comportat matur, responsabil cu Jed. Acţiunea a fost seacă, iar relaţia dintre Jed şi Ysabel s-a bazat în cea mai mare parte pe sex. Şi totuşi au ajuns să se iubească. Măcar dacă avea mai mult romantism, puteam să trec peste faptul că are puţină acţiune.

Lectură plăcută!

FM,

 

 

Descrierea cărţii:

Jed Corbin este unul dintre cei mai buni ziarişti din America şi şi-a construit reputaţia prin muncă, curaj şi un rol important l-a jucat şi fizicul său. În schimb, pe plan personal nu se simţea atât de împlinit. Nici nu-şi întemeiase o familie şi nici nu se mai înţelegea cu tatăl lui.

Arnold Corbin, tatăl lui Jed,  schimba femeile ori de câte ori se plictisea de fiecare dintre ele. Ultima lui soţie era Ysabel Belfort şi erau împreună de şapte ani, de când ea era o adolescentă. Pentru el, Ysabel putea să-i facă o fantezie reală, şi anume să o întruchipeze pe mireasa din tablou. Viaţa lor de cuplu fusese un dezastru, dar Ysabel îndurase până când acesta a murit. După moartea lui, Ysabel l-a chemat pe Jed şi este dispusă să încheie un pact, dar din clipa în care se întâlnesc, între cei doi se naşte o atracţie puternică.

Despre ce pact este vorba? De ce a stat Ysabel alături de Arnold dacă nu era fericită? Cum ajuns Ysabel şi Jed să se îndrăgostească? Rămân cei doi împreună?

 

Nota pe care o acord cărţii: 4/10

 

Mireasa de la castel-horz

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.