Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

O iubire imposibila – de Mary Jo Putney

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

 

O IUBIRE IMPOSIBILĂ

de Mary Jo Putney

 

Titlul în engleză: One perfect rose

Număr pagini: 235 + 225

An apariţie: 1997

Seria Fallen AngelsTunete şi trandafiri,  Taina conteseiDansul pasiuniiCălătorie spre iubire,Curcubeie sfărâmateRâul de focO iubire imposibilă

Editura Lira/Litera

Traducere: Ecaterinca Râmboi

Listă cărţi Mary Jo Putney – clic

 

Mary Jo Putney şi Jo Beverley – scriitoare favorite pentru mulţi dintre noi – se aseamănă destul de tare. Uneori poţi spune că sunt o singură persoană. Ba chiar întâlnim personaje comune în cărţile lor.

„O iubire imposibilă” este o carte pe care v-o recomand cu mare drag. Dacă vă plac cărţile cu duci şi duce, conţi şi contese, clar trebuie să aveţi şi această carte în bibliotecă şi bineînţeles să o şi citiţi. Cine a citit şi alte cărţi ale lui Mary Jo Putney şi ale lui Jo Beverley, o să regăsească aici câteva personaje dragi – conţi şi contese, dar o să vă amintiţi şi de poveştile lor de dragoste.

 

În cartea O IUBIRE IMPOSIBILĂ de Mary Jo Putney avem parte de o poveste de dragoste puţin cam tristă (nu per total), iar acest lucru se datorează faptului că Stephen Kenyon duce de Ashburton, rămas văduv după moartea soţiei sale Louisa, află de la doctorul său George Blackmer că suferă de tumefacţie a stomacului şi ficatului, ceea ce înseamnă că nu mai are de trăit decât 3 luni, iar în cazul cel mai fericit până la 6 luni.

 

Supărat de această veste, Stephen Kenyon renuţă la îndatoririle sale de duce pentru o perioadă şi pleacă în lume. Suferinţa avea să i se îndulcească în clipa în care se alătură tetrului ambulant Fitzgerald ca şi actor în câteva piese şi întâlneşte atât familia Fitzgerald (Maria, Thomas şi copiii lor), dar şi pe fiica lor adoptivă, Rosalind.

Rosalind a fost găsită de Thomas şi Maria într-un port pe când aceasta avea doar 3 ani şi umbla pe străzi după mâncare. Părinţii ei au fost ucişi cu brutalitate de soldaţi, iar Rosalind (Marguerite) a reuşit să scape şi să ajungă pe străzi. Cei doi, Thomas şi Maria au crescut-o ca pe propria lor fiică şi au susţinut-o chiar şi după ce aceasta a rămas văduvă, soţul ei murind într-un duel – obişnuia să o înşele pe Rosalind, asta până când unul dintre soţii amantelor lui a decis să îl provoace la duel.

 

Dragostea ce a luat naştere între Stephen şi Rosalind nu putea să înceapă decât cu o noapte de dragoste, urmată de o căsătorie între cei doi, iar pactul căsătoriei ca până la moarte să trăiască fiecare clipă din plin, iar după moartea lui, Rosalind şi familia Fitzgerald să scape de sărăcie.

Cu trecerea timpului, mariajul lor devine plin de surprize. Rosalind îşi găseşte întâmplător familia de rang înalt, îşi află trecutul, şi reaminteşte ce s-a petrecut în ziua în care au murit părinţii ei, rămâne însărcinată cu Stephen; ducele cumpără un teatru în Londra pentru familia Fitzgerald; Lady Claudie (sora lui Stephen şi Michael) renunţă la mândrie şi egoism făcând pace cu Rosalind, Stephen, Lady Catherine (soră de caritate în război, văduvă şi mamă a doi copii, căsătorită cu Michael) şi rămâne însărcinată.

 

 

Cu puţin timp înainte ca Stephen să moară, surprizele încep să devină mai mari. Suferind de crize de stomac şi mai mari, Lady Catherine apelează la un medic de încredere, Dr. Ian Kinlock, care după un control amănunţit, află că Stephen era otrăvit cu arsenic prin nişte pastile date de Dr. Blackmer, aşa zise pastile de opiu pentru calmarea durerilor de stomac. Motivul era de fapt o răzbunare din partea lui Blackmer asupra lui Stephen pentru că ducele era tatăl lor, dar Blackmer era un copil nelegitim, copilul unei simple lăptărese.

 

 

 

O iubire imposibila 1 1-tile O iubire imposibila 2 1-tile

 

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII


Participa si tu la comentarii:


  1. Iulia Dumitru :

    Din cate stiu romanul face parte din seria „Ingeri cazuti” alaturi de romanele „Dansul pasiunii” si „Taina contesei”.Astept cu nerabdare ca cei de la Lira sa le publice si pe celelalte 4 romane din serie;)

    • Da, face parte din serie. Încă nu am citit Dansul Pasiunii, dar este pe lista de aşteptare 😛 .
      Mi-ar face plăcere să publice toate seriile începute şi care au rămas neterminate.

  2. Mi-au placut foarte mult aceste doua volume, pot spune ca Mary Jo Putney este una dintre autoarele mele preferate.Ma relaxeaza aceste povesti cu conti si contese,in timpul in care citesc cartea, parca fac si eu parte din acea vreme,evadez din lumea reala.

    • Da, are cărţi foarte frumoase. La fel şi Jo Beverley, dar nu au mai apărut cărţi de-ale lor de foarte, foarte mult timp. Păcat!

  3. Acum ca tocmai am citit povestea lui Michael si pentru ca am inteles mai bine legatura dintre el si fratele sau, mi-am adus cu placere aminte de cartea ”O iubire imposibila”si mi-am dat seama de ce l-am placut pe Stephen in mod special: pentru ca nu era orgolios, desi titlul i-ar fi permis asta cu varf si indesat (exemplu chiar relatia cu fratele sau, Michael) si pe deasupra mai era si altruist (i-a ajutat pe Thomas si Maria, familia adoptiva a lui Rosalind, initial prin insasi reprezentatiile lui pline de talent si mai apoi daruindu-le un teatru al lor). Partea trista a fost ca s-a ajuns aproape de moartea lui Stephen prin otravire si ca abia spre sfarsitul romanului, am rasuflat usurati atunci cand s-a descoperit cu ajutorul lui Catherine, sotia lui Michael si a doctorului Ian Kinlock , ca de fapt acesta era otravit prin insasi medicamentatia prescrisa in mod sistematic si astfel reuseste sa se puna pe picioare si sa se bucure in adevaratul sens al cuvantului de familia sa, reusind chiar sa-l ierte pe cel care vroia sa-i curme viata.

  4. Este o carte foarte foarte frumoasa, desi nu am reusit sa duc cartea la sfarsit am trecut pe aici. O citesc doar de o zi jumatate si am ajuns la Vol 2..mai am aproximativ 100 de pagini, haha! :books: Imi place povestea in mod deosebit ..deoarece situatia lui Stephen imi reaminteste putin de „A walk to remember – Nicholas Sparks”..Situatia fetei,care era si ea foarte bolnava..(doar in prinvinta aceasta) Mi-as dori nespus sa nu moara in final Stephan..Sper sa termin deseara cartea, iar pe dimineata sa incep „Un sarut la mieziul noptii – Eloisa James” :loves:

    • @Bianca: Da este foaarte frumoasa cartea .Eu zic ca este cea mai frumoasa din serie.Aceasta carte a mai aparut si cu titlul Rosalind la editura Lider.

    • @Bianca: @Angela Inca nu am citit toate cartile din seria „Ingeri cazuti” ..Vroiam sa incep frumos cu Taina Contesei ,Dansul Pasiunii,Calatorie spre iubire si doar apoi Iubire imposibila ..dar am fost nerabdatoare.Doar astazi mi-au ajuns cele 3.Oricum o sa le citesc si pe acelea.Sper sa fie la fel de bune :loves:

    • @Bianca: Sunt foarte frumoase toate dar pentru mine Iubire imposibila fost cea mai cea. Este adevarat ca o am si cu titlul de Rosalind si am citit-o cand a aparut.Atunci am descoperit-o pe Mary Jo Putney si iti dai seama ce bucuria m-a cuprins cand editura Lira a inceput sa-i traduca cartile.

    • @Angela: Te cred pe cuvant..Eu am aflat de „Mary Jo Putney” tot atunci cand am aflat si de acest site extraordinar..Datorita parerilor voastre imi este mult mai usor sa aleg o carte buna :books: . Abea astept sa imi ajunga si seria „Lost Lords” dar mai intai ard de nerabdare sa rasfoiesc cele 3 carti din seria „Ingeri cazuti” :chic:

    • @Bianca: Sa nu uiti de povestea lui Michael – Curcubeie Sfaramate, care ar fi anterioara acesteia, si te-ar ajuta sa intelegi relatia celor doi frati, ca si pozitia lui Catherine, sau discutia dintre Michael si Rafe (aluzia referitoare la sotiile lor). Oricum, cartile se sustin si prin ele insele, chiar daca fac parte dintr-un ciclu, se pot intelege si separat.
      De exemplu, pe aici cam toate am citit seria, mai putin PRIMA, care, din cine stie ce motiv nu a fost inca tradusa (povestea lui Nicholas, contele tigan)….
      Aaa, si Raul de foc a fost inclusa de MJP in serie, desi si ea este povestea unui camarad al lui Michael, si nu a unuia din cei 4 ingeri initiali. Banuiesc ca MJP a gandit o serie despre cei 4 prieteni autointitulati Ingerii Cazuti in scoala (Rafe – Taina Contesei, Nicholas – Thunder and Roses, Michael – Curcubeie sfaramate si Lucius – Dancing in the wind, tradusa ca Dansul pasiunii). Apoi a extins spre prietenul lui Margot (lord Robert – calatorie spre iubire), fratele lui Michael (Stephen – One perfect rose, sau O iubire imposibila), camaradul lui Michael (Kenneth – Raul de foc) etc…
      Iar samanta vine din The Bargain, tradusa la noi cu titlul Compromisul Inimii, care il prezinta tangential pe Rafe. Si tot de acolo pleaca, prin medicul Ian Kinlock si capitanul Dalton, seria familiei Davenport, mai scurta, dar nu mai slaba. Medicul apare si in Caruselul Inimii, desi aceasta nu face parte din nici o serie.

    • @Bianca: Si, ca amanunt, Rafe si Margot apar si in povestea cu zane si zani – Daruri Periculoase.

    • Bianca Maria :

      @vera: Multumesc mult! Am sa dau in curand comanda si cartii „Curcubeie sfarmate” si deasemenea „Raul de foc” dar decoamdata m-am aprovizionat destul pentru luna aceasta..asta depinde de cat de harnica sunt :laugh1: .
      Oricum multumesc ca mi-ai comunicat lucrurile de mai sus, nu credeam ca in „Curcubeie sfarmate” este vroba de Michael.. :reading5: .
      Iar deasemenea din seria „Lost Lords” imi lipsesc ultimele 2 carti (Cand dragostea te schimba si Aventurile unei Lady), astept sa completez seriile luniile urmatoare :coffee: .

  5. Minunata cartea asta, foarte bine scrisa. Imi place ca s-a mers foarte mult pe sentiment si apropiere. O iubire frumoasa, care nu a tinut cont de clasa sociala. Eram sigura ca personajul nostru este otravit prin pastilele cu opiu de catre medic, dar nu am banuit nici un moment ca motivul ar avea legatura cu batranul conte.
    Recenzia mea aici: http://unghiutelemele.blogspot.ro/2014/05/cartea-saptamanii-o-iubire-imposibila.html
    I-am dat un 9.8. :mrgreen:

  6. :zece: :zece_din_zece: Din tot sufletul 10.
    Dupa ce am citit toata seria, chiar daca mi-a placut foarte tare prima carte, consider ca asta este cea mai buna.
    Sunt mai emotiva din fire, si chiar daca stiam ca o sa se faca bine, tot am plans pe alocuri. Parca sub ochii mei disparea barbatul care a fost odata Stephen. Mi-a placut tare mult barbatul puternic care in plin camp a oprit cu o privire patrunzatoare si prezenta de spirit o disputa intre 2 oameni si a ajutat la nasterea unui copil, barbatul care a salvat de la inec un copil si care cara materiale pentru scenele de teatru fara sa comenteze, chiar daca e duce, barbatul care a platit pentru intrarea celor 2 surori la teatru, dar le-a lasat sa creada ca nu o face din mila, barbatul care isi protejeaza sotia de infractori cand este nevoie si o iubeste din tot sufletul, pentru ca ea ii aduce bucurii.
    Nu cred ca isi dorea ceva mai bun de la viata un muribund decat pe Rosalind.
    Descrierea pe care o face personajului autoarea ca fiind calda si dulce mi se pare a fi a unei persoane minunate. Povestea ei este trista, dar familia ei adoptiva mi se pare minunata. A nimenit foarte bine! Chiar meritau sa primeasca teatrul doar pentru ca sunt persoane bune.
    Nu mi-a placut Claudia de cand Michael a fost chemat la capul patului de tatal sau si a reactionat ca o vipera. Nici acum nu m-am asteptat la mai mult, dar aparent un muribund are modalitatea de a domoli spiritul viperelor. Macar a devenit mai toleranta.
    Mi s-a parut suspect cand doctorul a cerut sa mearga cu Michael. Cam mare grija unui doctor pentru pacientul lui…Dar nu am vazut-o venind pe asta cu bastardul si arsenicul. Cu atat mai putin recunoasterea lui ca fiind un Kenyon.
    A fost un sfarsit de serie minunat, dar tot cred ca trebuia sa se opreasca la Michael si sa nu-l bage pe Robin. De altfel seria se numeste asa din cauza celor 4, nu si a celorlalti 3 care nu prea au legatura decat cu unul dintre ingerii cazuti. Robin – Candover, Kenneth si Stephen – Michael. Trebuia sa dea alt nume seriei sau sa scrie doar 4 carti.
    Ca si la seria mireselor, aparent ultima carte e cea mai buna. A devenit una dintre preferatele mele :heart5: :zece_din_zece:

    • @ClaraD:
      Chiar ma gandeam ce mai faci? Ma bucur ca ti-a placut povestea lui Stephen si al Rosalindei. :sare_sare: :sare_sare: Si ca tot esti in tema, adu-ti aminte ca ii intalnim si in Targul neobisnuit , cand Stephen lucreaza pana tarziu si crede ca vine ea la el si o invita cu un dulce ”Intra ,iubita mea”stiind ca doar ea isi permite sa ii tulbure lucrul in noapte.Iar ea este descrisa ca fiind, aurie si rotunjoara (daca nu ma inseala memoria).Nu stiu de ce mi-a placut pasajul ala asa de mult.Ma rog.
      Da,ai dreptate, frumoasa poveste. :llove:
      Sa vina si urmatoarele recenzii. :ap: :ap: :ap:

    • @ClaraD: mi-a placut si mie povestea lui Stephen si Rosalind.

    • @Kismet: Uite ca nu mi-am mai amintit de ei de atunci, dar ai dreptate, pentru ca au stat in casa lui si s-au dus sa vorbeasca seara, tarziu, cu el. 🙂
      Am avut treaba zilele astea si nu am prea avut timp sa citesc. Abia am terminat-o.

    • @Kismet: De maine ma apuc de Davenport, ca acum am invitati pe care i-am neglijat doar ca sa termin cartea azi :mrgreen:

    • @ClaraD: :ap:

    • @ClaraD: :ap: …frumoasa si cartea asta, chiar am citit-o de doua ori la un interval de un an si ceva….cred ca dupa ce am citit curcubee sfaramate,.. uff asta si din cauza ca seria a fost tradusa haotic si am vrut sa imi reamintesc povestea lui stephen, fratele lui michael kenyon.

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.