Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Printul visurilor – de Lisa Kleypas

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.4/10 (23 votes cast)

 

PRINŢUL VISURILOR

de Lisa Kleypas

 

Titlul în engleză: Prince of dreams

Număr pagini: ~416

An apariţie: 1995

Seria Stokehursts: Îngerul de la miezul nopţii, Prinţul visurilor

Editura Miron

Traducere:

Listă cărţi Lisa Kleypas – clic

 

Este o carte pe care o aşteptam încă din septembrie 2013. Mi-a plăcut foarte mult cartea „Îngerul de la miezul nopţii” şi n-am mai avut răbdare până la apariţia celei de-a doua cărţi din serie – şi tot îmi pare rău că a trecut atât de mult timp. Vă mai amintiţi de Nikki, vărul Tasiei, pe care l-am urât (toate zic eu) în cea mai mare parte din carte. N-am crezut atunci că pot să-mi mai schimb părerea despre el, dar încă de atunci autoarea ne-a dus la polul opus şi l-am îndrăgit şi abia i-am aşteptat povestea lui şi a Emmei. Ei bine, Nikki mi-a plăcut pentru că este un adevărat seducător, ştie ce vrea, are curaj, spune deschis ce are de spus, dar cum să nu-l îndrăgeşti când el spune la un moment dat ceva de genul că nu o să-i ceară mâna Emmei lui Stokehurst, ci mai degrabă îl pune la curent cu informaţia în cauză. Emma nu întâlnise niciodată un bărbat care să-i manipuleze tatăl, să-l determine să accepte o logodnă cu fiica lui, aşa că mie mi s-a părut romantic şi bărbătesc modul în care a acţionat  Nikki. Bineînţeles, apoi s-a comportat mizerabil şi când începe să-şi dea seama că îi pasă de creatura pe care a luat-o de soţie 😐 , ea i-a aflat partea negativă a lui Nikki. Foarte bună strategia autoarei pentru că în acest mod mi-a stârnit nişte sentimente şi reacţii pe măsură.

La scurt timp după acea revelaţie, autoarea face trimitere către trecut undeva la începutul anilor 1700 şi mi s-a părut interesant finalul acelei poveşti şi relaţionarea cu povestea de dragoste din prezent. Drăguţ, romantic, impresionant. Eu vă recomand cartea, dar să ştiţi că mi s-a părut mai bună „Îngerul de la miezul nopţii” şi categoric rămâne preferata mea. Şi această carte este frumoasă şi conform părerilor străinilor, eu m-am aşteptat să fie o carte nu tocmai pe gustul meu, dar chiar mi-a plăcut. Are romantism – mă aşteptam să aibă un strop mai mult, mister, intrigă, suspans, răsturnări de situaţie, trecutul se îmbină frumos cu prezentul, apare în scenă şi un copil şi sunt mândră de reacţia eroinei. Eu zic că o să vă placă povestea, dar şi personajele. Poate uneori vă vor enerva, dar sunt moment când o să-i apreciaţi pentru sentimentele lor sau pentru modul în care privesc anumite situaţii. Chiar şi finalul este frumos şi emoţionant pentru că Emma îşi dă seama ce ar însemna viaţa fără Nikki, iar pe de altă parte aflăm câteva amănunte din trecut. Citiţi cartea şi o să aflaţi mai multe.

Lectură plăcută!

FM,

 

 

Descrierea cărţii:

Londra, 1877 – Prinţul Nikolas Angelovsky, bărbatul care aducea mai mult cu un tigru decât cu un om, cu un accent rusesc, blând şi gutural a întrebat-o dacă aşteaptă pe cineva. Nikolas avea în faţă o fată care fusese un copil problemă, cu un păr roşu, iar acum era o tânără de douăzeci de ani şi cu o onestitate ieşită din comun. Îi amintea de femeile din Rusia pe care le întâlnise, femei cu foc în suflet… diferită faţă de femeile din Europa pe care le-a întâlnit în cei şapte ani  de când locuia aici. Emma Stokehurst se întâlnea pe ascuns cu Adam Milbank, un bărbat cu care tatăl ei nu ar fi fost niciodată de acord să se căsătorească, dar în timp ce ea era dispusă să rişte absolut totul pentru el, acesta îi trimite ulterior un bilet prin care îi spune că nu poate să o ia de soţie, iar la final nici măcar nu spune la revedere, ci adio.

Părăsită de cel pe care credea că îl iubeşte, Emma îl lasă pe Nikki să pătrundă în viaţa ei, puţin câte puţin şi descoperă căi nebănuite ale seducţiei şi ale iubirii. Pentru că ea îşi dorea un bilet către libertate, Nikki îi cere să se căsătorească cu el şi în schimb toate uşile sunt dechise pentru ea, de zece ori mai multă bogăţie şi influenţă, suport generos pentru actele ei de caritate, timpul liber putea să şi-l petreacă alături de animale. Pe scurt, o viaţă fără reguli şi fără limite. Pentru Emma sună încânător, dar nu ştie dacă să refuze sau să accepte din două motive – părere ei despre Nikki nu era cea mai bună, iar în al doilea rând, nu întâlnise încă un bărbat care să-l manipuleze pe tatăl ei într-o asemenea măsură încât să-i permită să devină ginerele său.

Nikki şi Emma se căsătoresc, dar în timp ce Emma spera să fie fericită în cadrul acestui mariaj, Nikki pe o mică parte o apropie de ea, dar pe de alta o respinge şi îi arată partea dură din el. Ce o determină pe Emma să nu mai creadă în Nikki şi în schimbarea lui? Oare o să se schimbe el din dragoste pentru ea? Se poate baza mariajul lor pe dragoste şi respect? Cine complotează împoriva relaţiei lor şi ce pune la cale ca să le distrugă mariajul?

 

Nota pe care o acord cărţii: 9,39/10

 

 Printul visurilor-horz

Prince of dreams-horz

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +5 (from 7 votes)
Printul visurilor - de Lisa Kleypas, 8.4 out of 10 based on 23 ratings

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

Sectiune comentarii

200 comentarii la "Printul visurilor – de Lisa Kleypas"

avatar
 
smilegrinwinkmrgreenneutraltwistedarrowshock???cooleviloopsrazzrollcryeeklolmadsad!?ideahmmbegwhewchucklesillyenvyshutmouthroll2orator1eating1lummuzica_2crazyeheart5love87sad_plechallo4palariehallo_10apgandesczecezece_din_zece-??-jperetib=))helpxla_multi_anibere_bereglob_cristallaugh90love_flagimbratisarebat1felicitaribatut_covoarein_gradinallovehaplobarmanhanlodesteptarea*bolnavcalcatyeahpanda1haha1hallogirl10bir1hol1scos_limbacloud9hula1reading5zidbored50sleepnobahdesnice7booksfreez1heart1chicpev1ceai_tare_1hallo3dancingsa_bemhaha2
  (Click ca sa te abonezi via e-mail)  
aboneaza-te la:
charm
(cititor)
charm

@FM: cred ca o recezie sau prezentare o apreciezi cu adevarat de abia cand tu insuti citesti cartea respectiva. Asta mi s-a intamplat si acum. Cand am citit prima data recenzia ta, mi-am zis: uite o recenzie frumoasa; acum, dupa ce am citit cartea eu insami, spun: uite o recenzie superba cu care sunt 100% de acord! wink

Alexandra
(cititor)
Alexandra

Am avut asteptari mari de la aceasta carte, dar am fost un pic dezamagita. Jumatate din carte povestea stramosilor lui Nikolas. Sigur, cu ajutorul acelui vis el a realizat cat de importanta este Emma pentru el, dar a fost exagerat de mult.

Alexandra
(cititor)
Alexandra

Mie mi-a placut cartea! ap

Andra
(cititor)
Andra

Pe mine m-a atins bine povestea. Chiar și paralela cu acțiunea din sec. XVIII mi-a plăcut. Dar înțeleg ca au fost fete pe care le-a plictisit.
Alexandra, sper ca ti-a plăcut măcar partea cu Emma și Nicolas. ..

1 7 8 9
Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.