Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Savoarea unui sarut – de Teresa Medeiros

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei

 

SAVOAREA UNUI SĂRUT

de Teresa Medeiros

 

 

Titlul în engleză: The Pleasure of Your Kiss

Număr pagini: ~ 530

An apariţie: 2011

Seria The Burke Brothers: Savoarea unui sărutThe Temptation of Your Touch

Editura Alma/Litera

Traducere:

Listă cărţi Teresa Medeiros – clic

 

Sunt momente nepotrivite lecturii chiar dacă simţi nevoia să citeşti o carte. Când oboseala îşi spune cuvântul, clar trebuie să închizi coperţile cărţii şi să o laşi pe noptieră să te aştepte până a doua zi. Evident că eu am început să lecturez această carte când ochii şi corpul îmi dădeau semne de oboseală, dar le-am ignorat mult timp. Cam până m-am enervat că nu-mi place carte şi că nu înţeleg mare lucru din acţiunea cărţii. Aşa că am spus „stop” şi am aşteptat a doua zi ca să o pot lectura în linişte şi pace când sunt odihnită şi pot să fiu atentă. Eh…. şi după ce jumătate din carte nu mi-a acaparat atenţia, altfel a stat situaţia cu cealaltă jumătate. Parcă a răsărit intriga, acţiunea spumoasă, romantismul, erotismul, suspansul. Exact ca o sticlă de şampanie proaspăt desfăcută.

Când am citit în descriere că este vorba de o răpire, mi-a venit să mă dau cu capul de pereţi şi m-am întrebat dacă nu s-a epuizat încă acest subiect în rândul scriitoarelor historical romance. Dar pe de altă parte, aşa era pe atunci. În plus, nici nu este o răpire tipică.

Mi-au plăcut personajele acestei cărţi, chiar şi de sultanul Farouk pentru că era diferit şi avea o blândeţe ascunsă. Mi-ar fi plăcut să citesc povestea lui, să renunţe la haremul lui şi să trăiască la Londra cu Poppy 😀 . Poppy este un personaj amuzant, mereu vesel şi cu moralul ridicat. Cred că reuşeşte să dea o stare bună de spirit şi cititorilor. Ashton este curajos, puternic, luptător şi „adoră” să se bage în situaţiile riscante. Să zicem că uneori îi face plăcere să ia taurul de coarne… ca un bărbat adevărat. Clarinda m-a supărat că avea nişte secrete pe care trebuia să i le spună lui Ashton, îşi ţinea ascunse şi sentimentele faţă de el, dar era geloasă etc. Ba îl vrea, ba nu îl vrea pe Ash, îl ţine la distanţă şi îi flutură pe la nas că este logodită cu fratele lui, daaaar simte cum îi fierbe trupul de furie atunci când el poate să-şi aleagă o femeie a sultanului chiar în faţa ei. Am savurat scena aceasta, dar şi cea care a urmat :roll2: .

Nu e rea cartea, doar că eu am „ratat” prima parte din carte. Poate că mi-ar fi plăcut la fel de mult ca cealaltă jumătate a cărţii dacă aş fi citit-o la momentul potrivit.

Lectură plăcută!

FM,

 

 

Descrierea cărţii:

1834 – Atunci când Clarinda Cardew şi prietena ei cea mai bună, Poppy,  călătoreau pe vas şi se îndreptau către logodnicul celei dintâi, vasul lor este atacat, iar cele două sunt răpite. Clarinda crede că vor ajunge să fie vândute drept sclave, ceea ce era mai rău decât să fie omorâte. Însă salvarea vine din partea lui Farouk, un sultan care este încântat de frumuseţea Clarindei, dar „salvarea” ei este de scurtă durată. Sultanul o transformă în prizoniera lui, vrând ca ea să facă parte din haremul lui şi să-i pună la dispoziţie luxul din regatul său din deşert. Să scape de el, nu este o treabă uşoară pentru Clarinda, aşa că ea trebuie să-i joace după bunul lui plac, aşteptând ca la un moment dat să i se ofere prilejul să fugă. Şi miracolul se întâmplă atunci când în viaţa ei reapare Ashton Burke…

Max i-a cerut ajutorul fratelui său, Ashton, să o găsească pe logodnica lui şi să o salveze, însă nici nu-şi imagina în ce postură îi punea pe cei doi. Ashton Burke este un cunoscut aventurier care în ultimii zece ani a încercat să o uite pe fata care i-a sucit minţile, iar viaţa lui este zguduită acum chiar de propriul său frate. Târziu, Ashton îşi dă seama că femeia pentru care îşi riscă viaţa este chiar Clarinda Cardew… femeia pe care îşi dorea să o dea uitării. Cea pe care a trebuit să o părăsească pentru a-şi face propria lui avere şi abia apoi să o ia de soţie şi să-i ofere viaţa pe care o merita. Dar Clarinda nu i-a promis să îl aştepte, deşi îl iubea cu aceeaşi intensitatea cu care el o iubea.

Un joc pericol, dar plin de emoţii, pasiune, seducţie… Dar vor ceda cei doi pasiunii care mocneşte încă în inimile lor? Reuşeşte Ashton să o scape pe Clarinda din mâinile sultanului? Ce se întâmplă cu logodna lui Max şi Clarinda? Ce mai simte ea faţă de Ashton şi cu care dintre cei doi bărbaţi alege să rămână?

 

Nota pe care o acord cărţii: 8,5/10

 

Savoarea unui sarut-horz

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei


Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.