Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Scarlett – de Alexandra Ripley

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.1/10 (8 votes cast)

 

 

 

SCARLETT

de Alexandra Ripley

 

 

An apariţie: 1991

Număr pagini: ~ 900

Editura Orizonturi

Traducere: Florin Şlapas

 

După cum ştiţi, joi a apărut la chioşcurile de ziare, cartea „Scarlett” de Alexandra Ripley, împreună cu ziarul Libertatea. Am fost tare înţeleaptă şi isteaţă când am zis că eu am de gând să achiziţionez toate cele trei volume. Vineri, am citit primul volum, apoi am făcut o pauză, dar ieri nu m-am lăsat până nu am terminat de citit cele trei volume.

Primul volum m-a lăsat puţin cu ochii în soare, iar eu aveam nevoie să citesc continuarea şi să aflu ce urmează să se întâmple între Scarlett şi Rhett.

Apreciez enorm că s-au gândit să facă un rezumat al romanului „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell. „Scarlett” este o continuare a acestui roman, dar eu nu am apucat decât să văd filmul – şi asta recent. Totuşi, rezumatul mi-a adus o mulţime de informaţii pe care nu le-am regăsit în film.

Chiar dacă acest roman nu a fost scris de Margaret Mitchell, Alexandra Ripley a reuşit să scrie o carte frumoasă. Mi se pare ciudat să îţi scrie cineva continuarea romanului la care ai lucrat timp de zece ani, dar i-a ieşit un roman bun şi demn de citit şi de păstrat în bibliotecă. Îmi pare rău că nu pot să compar cele două autoare, dar poate într-o zi am să citesc şi cartea „Pe aripile vântului” şi atunci am să revin cu o părere şi în această direcţie.

Alexandra Ripley mi s-a părut că s-a priceput să continue viaţa tristă a lui Scarlett, dar eu am tânjit după momentele de dragoste dintre Scarlett şi Rhett.  Citeam cu nerăbdare şi savuram momentele în care ei se întâlneau. Rhett a fost prea ogolios şi prea…prost – mai bine zis. Dacă ar fi fost capabil să o asculte măcar o clipă, s-ar fi scutit de mulţi ani de suferinţă. Scarlett a evolut frumos şi nu mă aşteptam la o asemenea schimbare. Mă bucur că a devenit un personaj frumos, uman şi care pune preţ pe sentimente.

 

O carte plăcută şi pe care trebuie să o achiziţionaţi.

 

Scarlett

 

 

Scarlett O’Hara se căsătoreşte cu Charles Hamilton după ce a fost refuzată de Ashley Wilks – tot atunci îl întâlneşte pe Rhett Butler, cel care le-a fost „martor” la discuţia lor privată. Ashley a ales să o ia de soţie pe Melanie, sora lui Charles Hamilton. Scarlett rămâne văduvă la scurt timp, dar îi dă naştere lui Wade Hampton Hamilton, iar Melanie îl aduce pe lume pe Beauregard.

În timp ce Rhett  decide să meargă pe front, Scarlett se întoarce la Tara, dar totul era schimbat. Mama sa a murit, tatăl şi-a pierdut minţile, surorile sunt bolnave, sclavii au plecat, iar yankeii i-a ars bumbacul. Ca să îşi salveze plantaţia, Scarlett apelează la Rhett, dar el era închis. Singura scăpare o găseşte în Frank Kennedy, logodnicul surorii ei Suellen. Datorită farmecelor ei, Scarlett se căsătoreşte cu Frank în două săptămâni, apoi rămâne însărcinată şi o aduce pe lume pe fetiţa Ella. După ce Frank moare împuşcat, Scarlett se căsătoreşte cu Rhett şi naşte o altă fetiţă, pe Bonnie, dar cum nu dorea alţi copii, Scarlett şi Rhett dorm în camere separate, iar Rhett se ocupă de copilă. Chiar dacă dorm separat, se întâmplă ca Scarlett să rămână din nou însărcinată, dar cade pe scări şi suferă un avort. Bonnie moare la vârsta de patru ani, în urma unui accident, o săritură greşită peste o bară cu poneiul dăruit de Rhett.

 

 

Nu vă puteţi imagina cât mai putut bucura că Scarlett reuşea să rămână însărcinată atât de uşor. Cine a citit cartea, probabil ştie de ce m-am bucurat. Până la urmă, asta i-a adus o schimbare deosebită şi fericirea după care tânjea.

 

 

Rhett decide să îşi petreacă viaţa departe de Scarlett. Melanie moare, iar Ashley, iubirea vieţii ei, este acum liber pentru ea, dar Scarlett îşi dă seama că a tânjit atâţia ani după el, dar adevărata ei iubire era Rhett. Numai că avea o problemă şi deşi părea ceva trecător…Scarlett trebuie să lupte pentru Rhett. El a devenit indiferent, iar tertipurile ei de a-l face să se întoarcă la ea, nu mai funcţionau. Scarlett decide să părăsească Atlanta şi să meargă la Charleston şi să stea o vreme cu mult iubita mamă a lui Rhett, Eleonor Butler. Eleonor o îndrăgeşte pe Scarlett şi îi mărturiseşte că îşi doreşte nepoţi de la ea şi Rhett, iar asta pare să fie o idee bună pentru a-l face să Rhett să o iubească din nou. Ştia că el este un tată devotat şi un copil, l-ar determina să stea aproape de ea.

Rhett şi Scarlett decid să facă un târg: el o lasă să stea în Charleston pe perioada sezonului, se poartă frumos cu ea, dar după aceea ea trebuie să părăsească definitiv Charlestonul. La un moment dat, fac o călătorie cu barca, dar sunt prinşi de o furtună, ajung pe o plajă după mult timp de călătorit în derivă, iar când ajung pe o plajă, fac dragoste. Rhett fuge de Scarlett, ea se retrage la Atlanta şi ca să îi pună sufletul pe jar, pleacă într-o călătorie în Irlanda, iar când află că este însărcinată şi ia decizia să îi spună lui Rhett, este înştiinţată că acesta a obţinut divorţul de ea şi că s-a recăsătorit.

 

De aici începe o altă viaţă pentru Scarlett. Abandonată de soţ, însărcinată, dar dornică şi ajungă în frunte. Renunţă la copilul lui Rhet? Mai poate face ceva ca să îl aducă pe Rhett alături de ea?

 

 

Scarlett 2 1-tile Scarlett 3 1-tile

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
Scarlett - de Alexandra Ripley, 8.1 out of 10 based on 8 ratings

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII


Sectiune comentarii

16 comentarii la "Scarlett – de Alexandra Ripley"

avatar
 
smilegrinwinkmrgreenneutraltwistedarrowshock???cooleviloopsrazzrollcryeeklolmadsad!?ideahmmbegwhewchucklesillyenvyshutmouthroll2orator1eating1lummuzica_2crazyeheart5love87sad_plechallo4palariehallo_10apgandesczecezece_din_zece-??-jperetib=))helpxla_multi_anibere_bereglob_cristallaugh90love_flagimbratisarebat1felicitaribatut_covoarein_gradinallovehaplobarmanhanlodesteptarea*bolnavcalcatyeahpanda1haha1hallogirl10bir1hol1scos_limbacloud9hula1reading5zidbored50sleepnobahdesnice7booksfreez1heart1chicpev1ceai_tare_1hallo3dancingsa_bemhaha2
  (Click ca sa te abonezi via e-mail)  
aboneaza-te la:
Gabriela
(cititor)
Gabriela citeste: cioburi-de-vise.blogspot.ro/

900 de pagini cele 3 volume , chiar era ciudat ca doar un volum să acapareze 900 de pagini din poveste .
Înțeleg că în continuare vei cumpăra această colecție , nu ?
Și .. ai cumpărat de la altă colecție/editură volumul 3 și 2?
Volumul unu a apărut dar celelalte nu . :-??

Mari
(cititor)
Mari

Eu am citit si Pe aripile vantului si Scarlett si trebuie sa recunosc ca impreuna cu Mandrie si Prejudecata sunt in fruntea clasamentului meu in topul celor mai bune romane. Scarlet a fost perfecta si desi poate tie ti se pare ca Rhett a fost prea incapatanat , dupa parerea mea Scarlett a avut nevoie ca el sa fie indiferent ca sa-si dea seama de cat de important este el in viata ei.

Gabriela
(cititor)
Gabriela citeste: cioburi-de-vise.blogspot.ro/

Aa.
grin
Mulțumesc pentru lămurire , parcă văzusem ceva pe aici despre Scribd dar nu știam exact.

Adriana
(cititor)
Adriana

Buna ziua!
Sunt dezamagita pentru ca ati taiat din carte… Nici macar nu ati pus celebrele ….astfel incat sa imi pot da seama ca exista o parte taiata. Lipseste partea in care Scarlett este acuzata ca l-a ucis pe lordul Fenton si procesul…deci ce sa zic….
Prin urmare…sunt dezamagita…imi vine sa va dau cartile inapoi…

crina
(cititor)
crina

@Adriana: Filmul nu respecta cartea.Nu exista niciun omor si niciun proces.Eu am cartea din momentul aparitiei ei ,in tara noastra,1992.Scenariul filmului este cel care nu respecta cartea.

Issey
(cititor)
Issey

Scuza-ma ca „ma bag in seama”, dar aici este un blog pentru pasionatii de carti. Pe blog nu se comercializeaza carti. Ar trebui sa te adresezi celor de la editura Orizonturi care au publicat cartea. Adresa lor se poate gasi pe internet.

Adriana
(cititor)
Adriana

Imi pare rau daca v-am deranjat prin comentariul meu…Pur si simplu aici am vazut ca se prezenta romanul si modalitatea de achizitionare(alaturi de ziar) si, nostalgica, am vrut sa recitesc cartea pe care o citisem intr-o noapte pe vreamea cand eram in liceu. Voiam sa vad daca viziunea de adolescenta se potriveste cu cea de adult, la fel ca si interpretarea… Era normal sa fiu dezamagita in momentul in care am vazut lipsa… Ma scuzati daca v-am deranjat prin cometariul meu,

Adriana

Issey
(cititor)
Issey

Nu m-a deranjat comentariul, e foarte bine ca ai clarificat acest lucru ca sa nu mai fie dezamagite si alte cititoare care au citit editii mai vechi ca si tine. Insa, nu am vrut sa te iei pe nedrept de cea care a creat acest blog. De aceea ti-am sugerat sa contactezi editura.

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.