Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Marire si decadere – de Sidney Sheldon

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

 

 

STELELE STRĂLUCESC APROAPE / Mărire și decădere

de Sidney Sheldon

 

 

 

Titlul în engleză: The Stars Shine Down

An apariţie: 1992

Număr pagini: 510

Editura Miron

Traducere: Anca Nistor

 

 

V-am tot spus că am primit această carte, dar nu v-am spus şi de la cine. Cartea mi-a fost trimisă de BlueRoses. A fost tare drăguţă şi s-a gândit la mine, iar eu îi mulţumesc.

Cartea m-a fascinat şi să ştiţi că deşi am terminat-o de citit, eu sunt captivă între filele ei. Am tot auzit de Sidney Sheldon, dar nu ştiam dacă o să îmi placă sau nu modul în care scrie. Ei bine, m-a impresionat foarte tare povestea pe care a relatat-o în cartea „Stelele strălucesc aproape”. M-a impresionat, m-a emoţionat şi m-a făcut să intru în pielea personajelor şi să mă ţină în suspans. Autorul a descris formidabil evoluţia unei fetiţe minunată, săracă, dar ambiţioasă, ca mai apoi să ne arate o femeie la fel de minunată, mai abiţioasă, puternică şi suficient de bogată cât să îşi permită să cumpere un castel pentru osemintele tatălui său şi totuşi, să nu calce niciodată pe acel domeniu. Este vorba despre Lara Cameron, o „Lara” care trebuie să se afle în fiecare femeie.

Cartea oferă cititorului multă acţiune, iar evenimentele se petrec rapid. Se citeşte, înţelege şi memorează foarte uşor acţiunea cărţii.

Poate pentru mulţi poate să pară o carte banală, dar pe mine m-a cucerit şi oricând aş alege să o recitesc, m-ar impresiona la fel de mult ca şi prima dată.

 

 Lara Cameron, fiica lui Peggy şi James Hugh Cameron, născută în Glace Bay, Scoţia, pare să fie o fetiţă condamnată să îşi trăiască o parte a copilăriei în sărăcie şi ură purtată chiar de propriul tată. James s-a căsătorit cu Peggy doar pentru bani şi nu i-a fost nici fidel şi nici nu a iubit-o. Din lăcomie, a refuzat să îşi ducă soţia însărcinată la control, iar când a născut, atât ea cât şi unul dintre gemeni – băiatul – au murit. Lara a asupravieţuit, dar nu i-a fost uşor să trăiască lângă tatăl ei. Întotdeauna o subestima, dar Lara avea ceva ce tatăl ei nu putea să deţină niciodată: ambiţie şi inteligenţă.

Datorită lui Charles Cohn pe care îl întâlneşte la una dintre pensiunile de unde tatăl ei trebuia să ia chiriile, Lara intră în lumea afacerilor imobiliare. Preţul pe care trebuia să îl plătească era să îşi dăruiască virginitatea lui Sean MacAllister, un bărbat dezgustător. Pare să nu regrete preţul şi să culeagă roadele: să construiască clădire după clădire şi să ridice imperiul Cameron. La 21 de ani, Lara avea trei milioane de dolari şi lasă Glace Bay pentru Chicago, apoi pentru New York şi continuă să se extindă.

Din punctul meu de vedere, Lara era un angajator model. Concedia pe oricine îi încălca şi cele mai nesemnificative reguli. Datorită unei neînţelegeri cu un angajat îl întâlneşte pe avocatul Paul Martin (61 ani). Are o relaţie amoroasă cu el şi nu i-a păsat că era amanta lui. Relaţia cu el pare să îi aducă multe foloase, dar Lara vrea un bărbat la care să se întoarcă seara. O simplă invitaţie la un concert de muzică clasică, i-l scoate în cale pe Philip Adler. Total paralelă cu muzica clasică,  Lara ştie că doar prin intermediul ei poate intra pe sub pielea lui Philip.

 

De aici începe o frumoasă poveste de dragoste, dar nu vă detaliez mai mult. Citiţi cartea şi aflaţi despre ce este vorba.

 

Sidney-Sheldon-tile

marire si decadere

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.