Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Te astept – de Jennifer L. Armentrout

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII

 

TE AŞTEPT

de Jennifer L. Armentrout (J. Lynn)

 

Titlul în engleză: Wait for you

Număr pagini: 380

An apariţie: 2013

Seria Wait for you: Te aştept, Te doresc,  Stay with me, Fall with me, Forever with me, Fire in you

Editura Epica

Traducere: Cristina Jinga

Listă cărţi Jennifer Armentrout (J. Lynn) – clic

 

N-am înţeles de unde şi până unde asemănarea dintre „Te aştept” şi „Cincizeci de umbre ale lui Grey„. Deasupra descrierii nu spune nimic legat de vreo asemănare, dar se subînţelege. Cu „E uşor să te iubesc” se aseamănă oarecum. Eu cel puţin m-am gândit de câteva ori la această carte. Poate de aceea, în prima jumătate a cărţii eram decisă nu să-i dau nota zece, ci un 9,9. Până la final m-am răzgândit puţin şi am depunctat. Am depunctat pentru că în ultima parte, spre final, mi s-a părut cam rece acţiunea şi lipsită de acea strălucire care m-a însoţit în mare parte din cartea „Te aştept„. Acum, nu trageţi concluzia că m-a dezamăgit. Cartea chiar mi-a plăcut şi am citit cu neruşinare ore în şir pentru că m-a ţinut în suspans (mult prea mult) şi eram curioasă când acceptă Avery să iasă la o întâlnire cu Cam, când se sărută, când fac sex, ce s-a întâmplat mai exact în noaptea de Halloween, apoi a apărut în peisaj „prietena” lui Cam – care a reuşit să-mi crească tensiunea ori de câte ori apărea în peisaj. Doamne, ce răbdare a mai avut Avery cu Cam şi amica lui! De autoare nu mai spun câtă răbdare a avut să creeze astfel de scene şi să o suporte pe Steph.

O admir şi sunt încântată de stilul autoarei. Am convingerea că o să primească multe voturi pozitive şi în ţara noastră. Noi suntem un grup de romantice – aş spune clasice, însă cărţile de acest gen sunt o mare gură de aer proaspăt, atât din prisma modului în care au fost scrise, a vârstei personajelor, a traumelor lor, a faptului că sunt scrise la persoana I şi uneori îţi lasă impresia că vorbeşti cu personajul şi se realizează o legătură între tine şi el. Chiar vă recomand cartea şi îi mulţumesc Elenei Cristina că mi-a adus aminte de această carte. ^__^

Revenind la personaje, despre Cam aş spune că nu are cine ştie ce secret, dar dacă am sta să aprofundăm problema, am putea să discutăm mult şi bine despre ceea ce a păţit personajul pe care el l-a apărat. El a avut o reacţie firească şi nu l-aş judeca, nu l-aş condamna şi nu mi se pare ceva de ascuns. Aş spunea doar atât „i-a oferit ceea ce a meritat” (citiţi ca să aflaţi). L-am admirat şi am visat când citeam detalii legate de fizicul lui. Nu mai comentez nici acest aspect, dar îi spun Ancăi că m-am gândit la „acea” pagină de Facebook :mrgrenn: şi mi-am spus că eroul cărţii trebuie să semene cu vreun bărbat de acolo. L-am apreciat pe Cam pentru răbdarea şi înţelegerea de care a dat dovadă. M-a enervat el cu „amica” lui, dar s-a comportat de nota zece cu Avery şi nu pot decât să o felicit pe autoare pentru cum a creionat acest personaj.

Avery… de ea am spus uneori că vrea să mănânce sufletul cititorului. I-am înţeles reacţiile pe de o parte (perfect logice şi fireşti), dar pe de altă parte arăta că vrea şi poate să ducă o viaţă normală, că îl doreşte pe Cam, dar aşa-i făcea plăcere să facă o furtună într-un pahar cu apă şi să-l trimită pe bietul Cam la naiba. Îi sfărâma sufletul şi lui, dar şi mie 🙁 . Prea îmcăpăţânată şi nu realiza că trebuie să închidă capitolul trecut înainte să rămână complet singură. Am compătimit-o pentru că a avut atâţia oameni dragi aproape şi apoi a trecut prin nişte momente de singurătate. Mi-a plăcut că autoarea a arătat şi partea neagră a lucrurilor şi a lăsat de înţeles că trebuie să fim atenţi la deciziile pe care le luăm pentru că ne pot costa mai mult decât preconizăm.

Sunt slabe şanse să nu vă placă această carte şi să nu-i îndrăgiţi pe Cam şi Avery (şi nu numai), să nu apreciaţi stilul autoarei şi să nu vă bucuraţi de scenele romantice, erotice, de scenele în care suferinţa îşi face cuib, de mister şi suspans.

Lectură plăcută!

FM,

 

 

Descrierea cărţii:

Avery Morgansten vrea să-şi schimbe complet viaţa, plecând din locul natal şi încercând să se îndepărteze de ceea ce i se întâmplase în urmă cu cinci ani. Avea numai paisprezece ani când a avut parte de o nedreptate şi a fost trădată de cei care ar fi trebuit să o iubească cel mai mult. Uneori, chiar şi Avery se întreba ce se întâmplase cu adevărat în acea noapte de Halloween. Dar nu mai conta. Aici nimeni nu o cunoştea, nimeni nu bănuia şi nimeni nu-şi putea imagina ce ascundea ea în zilele de vară, sub o brăţară. Decizia de a se muta, îi aparţinea şi considera că fusese cea mai bună alegere pe care o făcuse.

Într-una din zile întârziase la cursul de astronomie şi a intrat în fugă pe holul de la etaj, izbindu-se de un trup masiv al unui băiat cu ochi albaştri. Numele lui este Cameron Hamilton şi spre marele ei ghinion, este colegul ei la cursul de astronomie. Un real ghinion pentru că Ochi Albaştri este atât de sexi, încât ea nu are suficientă putere să rămână indiferentă faţă de farmecele lui. Avery şi-a propus să păstreze distanţa de el, dar nu şi Cam. La scurt timp, când Avery se îndrepta spre casă, Cam i-a ieşit din nou în cale. Se afla la volanul maşinii lui, cu o şapcă de baseball pe cap, dar cu cozorocul la spate, şi cu bustul gol. Cu tatuajul din partea dreaptă a pieptului şi cu pectoralii la vedere, Cam se opreşte să discute cu Avery, însă ea simte cât de periculoasă poate să fie atracţia faţă de el şi imediat cum prinde momentul oportun să fugă, nu stă pe gânduri şi se furişează.

Însă „ghinionul” pare să fie de partea ei din nou şi din nou pentru că peste puţin timp îl reîntâlneşte pe Cam şi descoperă că amândoi locuiesc în aceeaşi clădire, ba chiar devin parteneri în cadrul unui proiect la astronomie. Şi ce poate să fie mai romantic, mai apetisant şi mai periculos decât să studiezi cerul pe timpul nopţii alături de un tip atât de sexi precum Cam? Dar de ce fuge Avery de fiecare dată de el? Ar putea Cam s-o convingă vreodată să fie cu el? Ce secrete ascund cei doi şi cum ar putea să le influenţeze relaţia? Ce ascunde Avery sub brăţară? Ce s-a întâmplat cu adevărat în urmă cu cinci ani şi de ce nu poate Avery să treacă peste acea noapte? Cine este persoana care îi trimite e-mailuri şi mesaje rău intenţionate lui Avery?

 

Nota pe care o acord cărţii: 9,7/10

 

Te astept-horz

Citeste GRATUIT (online/PDF) DEMONII IUBIRII


Participa si tu la comentarii:


  1. Te astept – de Jennifer L. Armentrout

    Am terminat de citit cartea si a fost o carte buna, un pic previzibila pentru ca dupa ce am observat modul cum reactiona Avery , am banuit secretul ei. Povestea este bine scrisa dar am avut impresia ca traducerea este ciudata si cred ca mi-ar fi placut mai mult cartea daca o citeam in engleza. Mi-a placut de Cam pentru ca a fost rabdator si pentru ca i-a daramat peretii pe care i-a construit in jurul ei si a ajuns sa o faca sa fie din nou o fata vesela. Sunt curioasa de telefonul de la sfarsit, oare ce vrea sa-i spuna Molly? Nu stiu ce altceva sa spun, a fost o carte buna, am citit-o fara sa ma opresc dar am fost un pic trista la final, poate din cauza atitudinii parintilor ei. Ma gandesc ca e trist ca cineva sa nu se bucure de dragostea si intelegerea celor care i-au dat viata. Nota mea pentru aceasta carte este 9.

    • @Mary: Ma bucur ca ti-a placut cartea si ti-ai spus parerea despre ea :ap:
      Fetelor, nu stiu cum se face, dar astazi recenzii si pareri care mai de care mai frumoase si multe note mari. Felicitari la toate fetele :imbratisare:

    • @Mary:
      Inseamna ca astepti cu nerabdare urmatoarele 2 volume!? este o serie. :whiskey: !

    • @Mary: Bravo Mary :ap: se pare ca este cazul sa ma mobilizez sa citesc cartea am cumparat-o dar inca nu am citit nici un rand.

    • Ma bucur ca nu doar mie mi s-a parut ciudata traducerea. Am citit povestea din punctual de vedere al lui Cam, si cred ca mi-a placut mai mult datorita faptului ca am citit-o in engleza si am putut sa savurez expresiile amuzante.

  2. Salut,
    E cineva din Oradea pe aici si mi-o poate imprumuta 2 zile?? 🙂

  3. Am citit cu deosebita placere aceasta cartea, este o poveste frumoasa a doi tineri care se cunosc in campusul universitar , amandoi au in comun secrete pe care nu doresc sa le scoata la iveala.
    Cam este un tanar deosebit care se indragosteste de la prima vedere de Avery care dorea sa se fereasca din calea lui.Dar se pare ca nu poti sa te opui destinului.
    Incetul cu incetul se leaga o pritenie intre cei doi , Cam tot timpul o invita la o intalnire si Avery ,dar trecutul care ia zguduit viata o face reticenta si nu vrea sa se implice.
    Intr-un final Avery accepta si merge in vizita la parinti lui unde Avery descopera o familie unita diferita de familia ei ,dar o intamplare nefericita o face sa fuga din calea lui Cam si sa renunte la prietenia cu Cam. Avery trece printr-un moment mai greu si prietena ei Brit ii cere ajutorul lui Cam , Avery realizeaza ca il va piede pe Cam si incerca sa revina , dar Cam este reticent .
    Cei doi reusesc sa revina la sentimente si sa formeze un cuplu , el ii povesteste secretul care intr-un fel era sa ii distruga viata , dar Avery nu ii spune inca cec secret o zguduie sufleteste desi avea incredere in Cam.
    Cam este un tanar deosebit care are rabdare cu Avery simtind destul de bine ceea ce o face sa sufere.Cartea isi merita numele Te astept .
    Nota mea este 9

  4. Am gasit-o si eu pe scribd. :sare_sare: Maine ma apuc de ea! D-abia astept!!! Acum o saptamana am citit E usor sa te iubesc si mi-a placut enoooorm! :heart5: Cu siguranta si aceasta imi va placea! Am o intreaga lista de carti contemporane, de acest gen, pe care le urmaresc, sa le cumpar (la oferta) 😉 ^__^

  5. Gabriela, am citit-o si mi-a placut maxim! :heart5: Pentru fetele care nu au apucat inca s-o citeasca, o recomand cu multa caldura, alaturi de E usor sa te iubesc, Intimidare, Destine la limita, Niciodata impreuna?…

    • @Denisa: Denisa ma bucur tare mult ca ti-a placut cartea.Si cartile amintite de tine sunt foarte frumoase.Am in plan sa citesc acum Pazitoarea tainei de Kate Morton ca sa mai schimb putin registru.Exact cum spune si Elena450 astept continuarea cartilor lui J Lynn stiu ca sunt in engleza dar nu prea am chemarea sa le citesc astept sa apara traduse.

    • Si eu le prefer tot in lb. romana.. astept cu nerabdare continuarile la J. Lynn, Katie McGarry, Colleen Hoover si Jasinda Wilder! :heart5:

  6. Pe 20 octombrie apare TE DORESC, la Epica! cu teresa si Jase! :heart5:

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.