Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Tu ce-ti doresti in anul 2014?

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei

 

Am vrut din decembrie 2013 să vă întreb ce vă doriţi în acest nou an. N-am făcut-o pentru că nu ştiam ce să-mi răspund nici mie. Sănătatea, banii şi succesul primează, dar cred că dincolo de aceste lucruri trebuie să mai fie ceva. Se pare că am avut nevoie de mult timp de meditaţie şi în sfârşit mi s-a aprins beculeţul şi pot să trec peste cele mai importante chestii pe care şi le doreşte un om – sănătate, armonie, succes în carieră şi bani mulţi în portofel.

Eu sunt cam a rea de gură când mă apucă. N-am făcut-o pe aici şi am păstrat cât de cât limita decenţei şi a bunului simţ din respect pentru voi cititorii, însă cine a apucat să mă citească şi prin alte părţi… uneori le zic fără să-mi pun limită. De multă vreme îmi doresc să scriu (nu pe bloguri), dar nu am timp pentru că tot timpul meu este investit aici. Îmi place să stau cu voi, să vorbim, să glumim, să schimbăm informaţii, însă uneori tânjesc după timp liber, să ies din cotidian, să-l dau naibii de mers la chioşcul de ziare, de scris articole despre ei. Pur şi simplu vreau să uit de internet pentru mult timp, să mă trezesc în fiecare dimineaţă cu un gând bun către voi, să beau cafea şi să scriu până la epuizare.

De multe ori sunt sătulă de internet. Ok, e ceva de viitor şi a reuşit să creeze punţi, dar cu ocazia aceasta a adus în acelaşi loc o masă de tâmpiţi. Aşa or spune şi alţii despre noi cei şi cele care citim. Mă rog… Cred că internetul ne ajută să ne dăm seama şi cât de dezamăgitoare sunt anumite lucruri în România. Mă uit la edituri cum ne tratează ca pe proşti. Aşteptăm să la cadă resturi de pe masă ca să aflăm şi noi două – trei boabe de informaţii. Poate sunt eu nebună şi aşa mi se pare doar mie sau poate sunt suficient de dusă cu capul încât să spun lucrul acesta public. Mă uit că sunt o groază de oameni – da, dragă Litera, chiar sunt – care aşteaptă să afle informaţii despre cărţiile viitoare, despre cum este cartea de astăzi – fără laude nemeritate, fără falsităţi, ci păreri concrete şi nemascate – şi fiecare stă şi se roagă de voi ca să scăpaţi acele firimituri. Oare vă puteţi imagina cât de penibil este pentru un cititor al cărţilor voastre romantice să se umilească lună de lună pentru nişte informaţii? Oamenii aceştia vă respectă, vă apreciază munca şi nu vă cer cărţi gratuite, ci informaţii. Mii de mulţumiri că mă urâţi şi ne urâţi! Mii de mulţumiri că ne urmăriţi de foarte mult timp, dar niciodată nu v-aţi făcut timp să discutaţi cu clienţii voştri fideli! Şi mii de mulţumiri pentru că de fiecare dată daţi aceleaşi răspunsuri – „mulţumim pentru interes”,  „încă nu putem să vă dăm un răspuns” s.a.m.d. Până ce şi Columbeanu – zis Măcel, Ana Damian, Oana Mujea şi alţi autori şi traducători, chiar şi cineva de la editura Epica, au trecut pe aici şi au lăsat un cuvânt bun sau rău (irelevant). De la voi avem doar indiferenţă :)) . Respectul meu faţă de voi e undeva la z-e-r-o (nu că v-ar păsa).

Feedburner:

Litera

 

Revenind la idee, uneori găsesc atâta ură, indiferenţă sau trădări în lumea virtuală, încât chiar îţi vine să-ţi iei un moment de respiro. Poate am s-o fac, poate că nu, dar îmi doresc o pauză în care să călătoresc, să citesc şi să scriu. Poate în viitor am să închid blogul sau nu, poate pur şi simplu n-am să mai postez, însă tare aş vrea să văd dacă s-ar mai naşte o nouă sau un nou FM. Nu cred. Eu am ajuns ceea ce sunt astăzi şi datorită vouă, celor care comentaţi şi aţi venit mereu cu informaţii şi vă mulţumesc din suflet. Recunosc, trebuie să fii şi nebun ca în fiecare zi să ai cartea şi recenzia :chic: . Sunt şi mi-o asum şi îmi place ceea ce fac, dar mai ating şi eu limita aia şi ajung să nu mai suport indiferenţa faţă de clienţi şi reclamele excesive în schimbul informaţiilor cu adevărat interesante şi importante şi-mi vine să-mi iau o pauză.

Mulţumesc şi Elefanţilor care tocmai mi-au dat un mic sms-spam pe telefonul mobil. Trăiesc în România şi nu ştiu de ce mă enervez câteodată. Trebuie să fie motiv de bucurie. Mulţumesc tuturor duşmanilor – vă iubesc, dar cu distanţă.

 

Voi ce vă doriţi să faceţi sau să primiţi în anul 2014 – pe lângă sănătate şi alte cele fundamentale?

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.