Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Umbra Noptii – de Raluca Buntariu

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei

 

 

UMBRA NOPŢII

de Raluca Buntariu/Anna

 

 

 

Număr pagini: …

Editura Celestium

 

 

 

După o lungă pauză, aseară am început să citesc „Umbra Nopţii” de Anna Butner.  După cum spuneam şi ieri, îmi doream să citesc o carte romantică şi cu multă acţiunea, iar „UmbraNopţii”  s-a potrivit cu dorinţele mele.

Nu pot să nu fac o comparaţie între „Umbra Nopţii” şi „Deziluzii” şi să vă spun că cea din urmă m-a atras puţin (doar puţin) mai mult. Cred că din cauză că povestea de dragoste dintre Jessica şi Morgan a fost mai „ciudată”, a întâmpinat mai multe dificultăţi decât cea a lui Michael şi Anne. Este doar o părere şi nu înseamnă că nu am fost plăcut impresionată şi de „Umbra Nopţii”, doar că dacă m-ar întreba cineva ce aş alege să recitesc prima dată, aş spune „Dezluzii” şi apoi „Umbra Nopţii”.

Cartea a fost frumoasă, plină de suspans ( nu ştiam cine-i Umbra Nopţii, iar apoi mă ţinea în suspans atitudinea arţăgoasă a Annei), de acţiune, cu descrieri frumoase şi personaje conturate.

Bietul personaj masculin – Michael – mi s-a părut că a fost prea răbdător cu Lady Anne Stoneleight. Chiar dacă a meritat să fie indulgent, aş fi vrut să mai văd câteva scene în care el făcea pe „durul”, o ignora şi o făcea să sufere pe Anne. A fost prea îndrăgostit şi mereu vroia să o împace, dar ea era arţăgoasă, dură, dornică să fie singură, să nu aibă sentimente de iubire, iar când avea momente de milă, de regret erau prea scurte.

 

 

 

Dacă în „Deziluzii” doar se menţiona de moartea lui Theo Davenport, fratele lui Morgan şi Michael Davenport, în cartea „Umbra Nopţii”, moartea lui joacă un rol important. Theo Davenport sau Rubinul era agent al Serviciilor Speciale şi lucra împreună cu Umbra Nopţii, iar mentorul şi prietenul său era Linus Stoneleight. În urma unui atac, Theo şi Linus au fost omorâţi, iar Umbra Nopţii scăpat, s-a făcut nevăzut şi învinuit de moartea celor doi, iar ceea ce îşi dorea acum era răzbunarea.

După patru ani de la acest incident, Michael trebuie să îşi respecte promisiunea făcută bunului său prieten James Stoneleight. Sora lui cea mai mică, Emma, îşi făcea intrarea în societate, iar James îşi dorea ca Michael să îi însoţească la bal. Aici o cunoaşte şi pe Lady Anne Marie Victoria, sora Emmei şi a lui James. Se pare că după ce tatăl ei a fost asasinat, Anne a suferit un accident la echitaţie, a căzut, s-a lovit puternic şi a rămas fără vedere. Încă din prima clipă, Michael se îndrăgosteşte de tânăra fără vedere, dar ştie că nu se poate căsători cu ea.

În urma unui bilet anonim primit de Michael, decide să îl caute pe Thomas Harper, acesta fiind singurul care îl poate ghida la Umbra Nopţii – asasinul lui Theo. Trebuia să răzbune moartea lui Theo. Reuşeşte să se întâlnească rapid cu Umbra Nopţii, să îl recunoască după un aspect, dar îi scapă. Ştiind că poate să îl găsească pe Umbra Nopţii oricând doreşte, lasă asta pe mai târziu şi decide să se implice în planul amoros: o cere în căsătorie pe biata Anne chiar dacă nu avea vedere şi nu se ştia dacă o să şi-o recupereze vreodată.

 

 

Povestea este captivantă, amuzantă şi plină de tachinări. TREBUIE să o citiţi şi să aflaţi cine este bărbatul care se ascunde sub numele de Umbra nopţii; dacă Anne reuşeşte să îşi recupereze vederea datorită iubirii lui Michaels; dacă îi poate ceda iubirii lui s.a.m.d.

 

 

 

Nu ştiu de ce am impresia că Theo Davenport nu e mort şi că o să se întoarcă viu şi nevătămat? Dacă nu o să fie aşa, o să îmi pare rău :(. Mi-ar fi plăcut să aibă şi el propria carte, propria poveste de dragoste.

 

 

Copertă România:

umbra noptii

 

Seria Magia Craciunului - 5 carti romantice - 100 Lei

Lasa un comentariu. Participa la discutie!

*

Faramiere.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe faramiere.ro, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.